Când relațiile se rup, dar oamenii trăiesc: Ghid pentru înțelegerea înstrăinării

Spre deosebire de durerea resimțită în urma morții unei persoane dragi, durerea provocată de pierderea unei persoane în viață este mult mai ambiguă.
Pentru cei care trăiesc o înstrăinare – adică o ruptură intenționată a unei relații cândva afectuoase – gestionarea acestui tip de doliu ambiguu este adesea o provocare pentru ambele părți, indiferent cine a inițiat ruptura.

Aceasta se datorează, în parte, lipsei unor ritualuri sociale precum înmormântările sau necrologurile, care ne ajută să procesăm pierderea. Combinată cu lipsa de educație emoțională privind doliul, pierderile cauzate de înstrăinare rămân adesea ignorate sau minimalizate. Mai rău, atunci când rușinea sau jena sunt internalizate de oricare dintre părți, cei care poartă acest doliu ambiguu tind să se izoleze și să sufere singuri.

Odată cu apariția unor cercetări care arată că înstrăinarea afectează una din cinci familii, înțelegerea acestor nuanțe poate fi benefică pentru noi toți.

Înstrăinarea e ciudată, dar nu e ceva nou

Chiar dacă pentru unii termenul de înstrăinare pare recent, fenomenul datează încă din anii 1400. Ruperea intenționată a relațiilor familiale nu este o invenție modernă.
La fel cum nu sunt noi conflictele sau suferințele care marchează multe relații mamă-fiică — cele mai frecvente dintre toate relațiile înstrăinate.

Așa cum motivele înstrăinării diferă, la fel variază intensitatea și durata: uneori, înstrăinarea este temporară, iar părțile se împacă; alteori, rămâne permanentă și se încheie abia odată cu moartea fizică.

Dar decizia de a încheia o relație importantă nu este niciodată una luată ușor — ci, mai degrabă, rezultatul unor interacțiuni dureroase repetate în timp.

Acesta este și cazul lui Nadine, mamă căsătorită cu două fiice adolescente, care a ales să se despartă de mama ei în urmă cu doisprezece ani. După moartea mamei sale, recent, și din dorința de a deschide conversația, Nadine și-a împărtășit reflecțiile despre cum a trăit ea înstrăinarea.

Cinci invitații pentru a înțelege mai profund înstrăinarea și a-ți oferi sprijin ție și celor afectați

1. Suspendă judecata

Recunoaște că există două versiuni în orice poveste și că nimeni nu știe ce se petrece cu adevărat între oameni, în spatele ușilor închise. Deciziile luate de oricare dintre părți nu sunt ale noastre de judecat.

„Relația mea cu mama era toxică. Mă făcea tensionată, stresată și nefericită. Ani de-a rândul am încercat să-i vorbesc sincer, prin scrisori și față în față, dar nu am fost niciodată ascultată. Când am devenit mamă, am înțeles că uneori, e mai important să te protejezi și să-ți arăți ție iubire, decât să rămâi într-o relație nesănătoasă doar pentru că ‘așa se face’. Știu ce abuzuri am îndurat, nu îmi este rușine cu decizia mea. Am fost ani de zile în terapie și am făcut multă introspecție înainte de a ajunge aici. Nu s-a întâmplat peste noapte.”

2. Practică compasiunea

Fie că trăiești tu înstrăinarea, fie că însoțești pe cineva care trece prin ea, alege compasiunea față de toți implicați — inclusiv față de tine.

„E ușor să ajuți pe cineva cu un picior rupt — se vede. Dar când cineva suferă psihic și nu se vede, e mult mai greu. Iar mama mea nu a acceptat niciodată ajutor pentru că nu credea că are nevoie. Îi mulțumesc pentru lecțiile de reziliență și forță pe care mi le-a dat, dar cred că avea o tulburare de personalitate. Și da, e important de spus: iubirea nu este întotdeauna necondiționată. Nu am ură față de ea, dar nu puteam fi în relație cu ea și, în același timp, să fiu mama pe care voiam s-o fiu pentru fetele mele.”

3. Recunoaște-ți emoțiile

Negarea nu te va ajuta să mergi mai departe. Găsește un terapeut sau un prieten de încredere care să te ajute să înțelegi ce simți și să te însoțească în acest doliu ambiguu.

„Sunt multe emoții legate de faptul că nu am avut o relație cu mama, mai ales după ce tata a murit. Am simțit tristețe, dar și libertate. A fost eliberator să scap de vinovăția constantă pe care mi-o impunea. M-am putut concentra mai mult pe a fi mamă, nu pe a fi furioasă că ea n-a fost una pentru mine. Uneori simt vină. Și îmi asum acea vină. Dar nu am rușine sau jenă. Știu că am făcut ce era mai bine pentru mine, ca individ, ca mamă, ca soție și prietenă. Sunt cine sunt din cauza felului în care am fost crescută… și, într-un mod ciudat, din cauza abuzului. Și îmi place cine sunt.”

4. Asumă-ți vindecarea

Un terapeut bun sau un consilier în doliu te poate ajuta să procesezi această experiență, indiferent de rolul tău. Doar tu îți poți conduce vindecarea, dar există numeroși profesioniști care îți pot oferi sprijin.

„Sprijinul terapeutic a fost esențial pentru mine. Fiecare relație este diferită. Nu există un singur drum. Dar pentru oameni echilibrați și iubitori, învățarea gestionării vinei — sau a oricărei alte emoții — ajută mult la eliberare și la capacitatea de a oferi mai mult propriei familii.

Când mama a murit anul acesta, am simțit liniște pentru ea. Dar săptămâna trecută m-a cuprins un dor copleșitor. Nu după mama care a fost, ci după mama pe care mi-aș fi dorit-o. Și am lăsat acel sentiment să mă cuprindă complet. A fost modul în care inima și mintea mea au recunoscut pierderea.”

5. Onorează-te pe tine

Doliul este răspunsul firesc la orice formă de pierdere.
Suspendarea judecății, practicarea compasiunii și asumarea emoțiilor și a procesului de vindecare sunt forme de a-ți onora suferința și pe tine.

„De sărbători, sau în zilele grele, fii sincer(ă) cu tine despre ce ai nevoie. Poate înseamnă să păstrezi o tradiție veche, pentru a o onora pe mama care a fost. Sau poate creezi o tradiție nouă, ca să-ți amintești de mama pe care ți-ai fi dorit-o. Cred că atunci când ne oprim și ne ascultăm, știm ce avem nevoie — și e perfect în regulă să ne oferim acel lucru.”

Așa cum decizia de a rupe o relație nu se ia într-un singur moment, la fel nici doliul nu se consumă într-un singur efort eroic.
Fie că îți jelești mama, tatăl, partenerul, fratele sau copilul — în viață, dar înstrăinat printr-o ruptură, divorț, dependență, diagnostic, încarcerare sau altceva —
amintește-ți: moartea nu este o condiție pentru a simți durerea pierderii.

💔 Pierderea ta este reală. Doliul tău este valid. Îmi pare sincer rău pentru durerea prin care treci.