Gândurile noastre creează emoții, iar  emoțiile nu pot demonstra că gândurile sunt adevărate. Disconfortul emoțional este un indicator că ne gândim la ceva negativ și credem în acest lucru. Emoțiile noastre sunt instinctuale și sunt influențate de gândurile pe care le avem. Asemenea bobocilor care urmăresc peste tot rață care este mama lor. Dar faptul că bobocii o urmăresc fără să pună la îndoială acest fapt, nu înseamnă că rața știe unde merge.

Pentru a supraviețui creierul nostru identifică repede riscurile și iată de ce automat gândim negativ. Dar gândurile noastre nu sunt fapte reale. Creierul nu poate face diferența între gândurile iraționale și cele veridice, noi reacționăm emoțional în baza anumitor erori de gândire, ele fiind o cauză majoră a suferinței noastre psihologice.

În continuare voi prezenta prin prisma unei experiențe personale, câteva exemple de erori de gândire, identificate de fondatorul terapiei cognitive Dr. A.T. Beck.

Pe data de 3 ianuarie 2018 pe la 19.30 mergând în drum spre casa, am fost atacată și jefuită. Totul s-a întâmplat foarte repede și mie pur și simplu nu îmi venea să cred că acest lucru se repetă a doua oară. Nu doream să-i dau poșeta mea și ne-am încăierat, eu am pierzând bătălia…În timp ce îl vedeam cum fuge cu geanta mea m-am gândit: “Eu de 2 luni mă pornesc la cursuri de auto-apărare, dacă ași fi mers la box, poate reușeam totuși să îmi apăr bunurile…” Acesta este un exemplu de gând automat negativ, care se numește personalizare. Este atunci când te învinuiești pentru un eveniment negativ care a avut loc în afara controlului tău, eu am realizat eroarea de gândire și am reformulat: “Mai multe persoane mi-au spus că nici cursurile de autoapărare nu te ajută în acest caz, pentru că persoanele care comit jaf sunt periculoase și ele prezic cum vei reacționa de asta și riscă, plus totul se întâmplă foarte repede. În fine la cursuri de apărare, eu totuși o să mă înscriu…”

În timp ce alergam după ajutor vocea mea interioară mi-a spus: „Dacă acest lucru s-a întâmplat de 2 ori, cel mai probabil se va întâmpla și a treia oară.” Și eram panicată. Dar mi-am spus: STOP! Prezicerea viitorului, nu este nimic altceva, decât să tragi concluzii negative, fără un temei în realitate. Acest lucru nu face decât să ne creeze neliniște, paralizie și frică. Noi nu avem de unde ști cum vor derula lucrurile în viitor, pentru că nu avem “globul de cristal” care să ne prezică cu exactitate ce se va întâmpla. Așa că am reformulat gândul: “Ar fi bine să găsesc soluții care m-ar ajuta să previn să ajung în așa o situație pe viitor.”

Când au sosit la fața locului colaboratorii de politie, mi-au adresat întrebări de protocol și la un moment dat m-au întrebat ce profesie am, iar după răspunsul meu, cineva a comentat: „Aaaa, ești psiholog, atunci o să te lecuiești singură pe tine!”  Acest comentariu nepoliticos, a umbrit toată discuția de 3 ore care a urmat. Această distorsiune de gândire se numește filtru mintal. Este asemenea unei picături de cerneală într-un pahar de apă. E suficient cineva să ne jignească și mai departe indiferent de ce spune nu mai contează, totul este perceput din prismă negativă și devenim iritați și furioși. După ce am ajuns la inspectoratul de politie, o colegă de breaslă mi-a propus să căutăm intermediari care să-i atenționeze să se comporte mai frumos cu mine și în acest moment eu am intrat într-o profundă indignare și m-am gândit: „Ei nu numai cu mine așa se comportă? Atunci eu voi înregistra toată discuția, mai ales ca și în 2010 s-au purtat grosolan cu mine și m-au învinuit că umblu noaptea singură.”  Acesta este un alt gând negativ automat care se numește exagerare, atunci când unele aspecte cresc în proporțiile unei catastrofe, astfel emoțiile și gândurile negative se amplifică.

Picătura care a umplut paharul în toată experiența asta a fost gluma: “Vezi, să nu ne chemi astăzi iarăși!” spusă de un polițist în timp ce ieșeam deja pe ușă. Era evident o glumă sarcastică, dar pe mine m-a durut mult, în primul rând pentru că urma să merg singură la 22:30 exact pe acelaşi drum pe care am fost atacată cu câteva ore în urmă. Și în al doilea rând, eu am convingerea că eu pot să apelez la poliție de atâtea ori de câte este nevoie, dacă simt că sunt în pericol.

Cuvântul „sarcasm” din greacă se traduce “a tăia în carne vie” și de asta glumele sarcastice, care par nevinovate, dor așa de mult, pentru că este de fapt o formă de ostilitate deghizată în umor, de cele mai multe ori ele umilesc și persoana se simte inferioară. Presupun că el de fapt a avut în vedere „Ai grijă de tine!”, dar mesajul nu a fost recepționat de mine așa cum a fost intenționat de el, eu am intrat într-o emoție profundă de furie și cum mie nu mi s-a acordat primul ajutor emoțional, eu am canalizat-o într-o postare pe Facebook în care am descris evenimentul și am făcut referire la atitudinea polițiștilor, iar această eroare de gândire se numește etichetare. Atunci când te deranjează comportamentul unei persoane, dar faci o generalizare globală. Eu am făcut-o în baza faptului că am interacționat cu vreo 20 de colaboratori ai poliției în acea seara și din motive necunoscute mie nu mi s-a acordat nici primul ajutor medical, nici emoțional.

Motivul pentru care am scris public această postare, este pentru că vreau să cred că lucrurile pot fi schimbate. Au urmat un șir lung de comentarii despre experiența negativă a altor persoane în situații de dificultate și nu îmi venea să cred că nimeni nu a scris de bine. În privat îmi scriau persoane care activează în poliție, își cereau scuze din numele colegilor și îmi spuneau că polițiști sunt diferiți și foarte rar se pune accentul pe lucrurile pe care ei le fac bine. Acesta se explică prin faptul că există o eroare de gândire care se numește descalificarea pozitivului, ea apare atunci când eșuam să punem accent pe aspectele bune.

Scopul postării mele a fost să înțeleg ce putem face diferit astfel încât pe viitor altor victime să li se ofere primul ajutor emoțional. Iar a doua zi, mă sunau prietenii și rudele care îmi tot spuneau: “În Moldova nimic nu se poate de schimbat!”, iar eu le spuneam: „Se poate de schimbat și eu refuz să accept contrariul!”  Această eroare se numește: Totul sau nimic! Când gândim în extreme: alb sau negru, de fapt există multe nuanțe de culori, așa că putem cel puțin să încercăm să schimbam anumite lucruri, chiar și în Moldova.

În această perioadă eu eram așa de tulburată emoțional încât am spus lucruri fără să conștientizez. Eram copleșită de furie, care asemenea unui râu în urma ploilor torențiale se revarsă și distruge tot în cale…Colega mea de breaslă s-a simțit trădată atunci când eu am menționat numele ei într-un interviu făcând referire la faptul că ea mi-a sugerat să căutam ajutor și să menționăm nume din conducerea inspectoratului de poliţie pentru ca polițiștii să se poarte mai frumos cu mine în timp ce mă anchetau. Recunosc, este greșeala mea, eu nu trebuia să menționez numele ei, am făcut-o involuntar pentru că este o cunoscută comună.  Declarațiile de tipul “trebuia” sau „nu trebuia” sunt de asemenea distorsiuni de gândire care nu fac decât să te simți vinovat și riscă să se transforme în gânduri obsesiv-complusive din cauza cărora riști doar să pierzi energie și devii blocat emoțional și neproductiv. Este asemeni unei alergii pe care vrei să o scarpini, iar după ce faci acest lucru ajungi să îți dăunezi mai mult.

Eu regret enorm cum am procedat, este o persoană pe care o admir și o respect mult, dar pentru ea a fost o greșeală de neiertat. Chiar dacă eu mi-am cerut scuze, ea mi-a anunțat că dorește să încetăm comunicarea și orice formă de colaborare, pentru că simte că nu mai poate avea încredere în mine. Încrederea este într-adevăr ușor de pierdut. Eu o asociez cu o oglindă, care atunci când cade și devine doar cioburi, poți să vezi reflecția ta, dar ea va fi una eronată și imaginea nu va mai fi niciodată aceeași. Eu am decis să îi respect decizia. Eu cred că ea a dat dovadă de maturitate emoțională, a analizat propriile sentimente, mi-a vorbit respectuos despre asta și a luat o decizie pentru a avea grijă de ea. Atunci când unele relații nu ni se mai potrivesc este responsabilitatea noastră să nu le mai continuăm, pentru că riscă să devină toxice. Recomandarea este să îi explicam persoanei care este motivul, pentru că atunci când pur si simplu încetăm comunicarea fără a da explicații, acest lucru afectează foarte mult persona „abandonată” și ea pierde multă energie în a încerca să ghicească care a fost motivul dispariției și poate ani de zile să aibă un dialog intern cu această persoană “fantomă” în încercarea de a identifica cauzele.

Primul ajutor emoțional este la fel de important ca și cel medical. Asemeni unei fracturi de os, dacă din start nu a fost fixat cum trebuie, riscă mari complicații.

Un specialist în domeniul sănătății mintale poate să te ajute în mod conștient să faci o pauză și să înveți când să spui STOP! gândurilor negative automatizate. Să te ajute să reflectezi: Este un gând adevărat? Sau e doar o reacție emoțională? Cum mă simt când gândesc așa? Și îți va fi alături să decizi cum să faci față dificultăților cu care te confrunți în mod cât mai eficient.

Cercetările susțin că o emoție nu poate să dureze mai mult de 24 de secunde. Ea este amplificată de gândurile noastre automatizate negative, de anumite experiențe similare refulate din trecut sau de convingerile despre noi și despre lume. Avantajul emoțiilor este că ele repede apar și repede dispar. Dacă ele nu sunt exteriorizate la momentul potrivit, cel mai probabil ele vor exploda într-un moment foarte inoportun și pot avea efecte devastatoare, prin asta se explică crimele în stare de afect.

Dacă din anumite motive nu ai acces la primul ajutor emoțional într-o situație dificilă pentru tine și dacă identifici vreo eroare de gândire mai sus menționată, iată ce ai putea să faci:

  1. Încearcă în mod conștient să faci o pauză, spunând STOP. Respiră în mod firesc și concentrează-ţi atenția asupra pauzei dintre fiecare inspirație și expirație, acesta este locul de pace interioară, care este acolo indiferent de emoția pe care o resimțim.
  2. În mod conștient relaxează mușchii abdomenului care automat se încordează când suntem stresați și cu gura închisă relaxează limba. Limba noastră este un mușchi, care de regulă în timpul zilei este încordat, iată de ce relaxarea limbii este cel mai eficient și cel mai rapid mod de a relaxa întregul corp. Iar tu poți să faci acest lucru indiferent de unde te afli și nimeni n-o să știe că tu încerci să te relaxezi. Dacă faci acest lucru cel puțin 30 de secunde, emoția va diminua din intensitate.
  3. Pune-ţi următoarele întrebări: Acest gând este adevărat? Sau am făcut o concluzie pripită? Ce dovezi am? Mă ajută faptul că gândesc așa? Iar apoi fă o alegere: încearcă să aduni mai multă informație, cere sfaturi, întreprinde acțiuni.
  4. Acceptă ceea ce nu poți schimba. Caută suportul emoțional în comunicarea cu cei dragi. Amintește-ți că multe lucruri despre care ne facem griji, nu se întâmplă. Întreabă-te: „Cum altfel pot să mă gândesc la acest lucru?”

Cel mai important încearcă să identifici care a fost lecția pe care ai învățat-o datorită acestui eveniment. Noi nu ne maturizăm cu anii, noi ne maturizăm prin durerea emoțională prin care trecem. După cum  spunea și Buda „Durerea este inevitabilă, dar suferința este opțională”. Putem alege să dezvoltăm reziliența. După cum bine știți, de regulă persoanele de succes au trecut prin multe dificultăți, dar au ales ca momentele dificile să fie un prilej de autocunoaștere și creștere personală. Este asemenea unui firicel de iarbă care are putere să răzbată prin asfalt. Evident, reziliența nu apare peste noapte, însă despre cum putem dezvolta reziliența o să scriu un alt articol.

Poate dacă eu ași fi primit primul ajutor emoțional lucrurile ar fi fost altfel, nu avem de unde ști… dar este un exemplu cum mintea noastră ne întinde capcane, chiar și psihologilor care cunosc lucrurile astea și apelează la rîndul lor la un alt psiholog, pentru a avea grijă de starea lor emoțională.

Gândurile automate negative de cele mai multe ori sunt eronate, nu sunt fapte reale, însă pot să ne afecteze încrederea în sine, performanța și relațiile cu ceilalți…

După cum vedeți este un teren minat. Așa că aveți grijă!

Cutia de Prim Ajutor Emoțional

ajutorautomateemotionalgindurinegativeprimulpsiholog

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *