Sentimentul de a fi ofensat este un semn de alarmă care îți indică unde să cauți în tine aspecte nerezolvate. Eu vreau să cred că sunt o persoană care este conștientă de propriile granițe, dar sunt momente în care simt o puternică ofensă din prisma unor cuvinte spuse sau acțiuni întreprinse din partea altcuiva.
Unele neimportante și altele importante.
De exemplu: discutam cu un prieten și el a făcut o glumă care nu mi s-a potrivit și după care a finisat discuția brusc și eu m-am simțit ofensată.
Sau momentul în care o prietenă apropiată cu care ne cunoaștem de 15 ani la un moment dat pur si simplu nu răspundea, nici la mesaje, nici la apel telefonic. Fără să ofere nici o explicație… Eu m-am simțit puternic ofensată și în acest caz. Cine nu s-ar simți?
Era un sentiment disconfort, foarte puternic disconfort… oscilam între furie, durere și indignare. Situația îmi consuma toate gândurile și încercam să găsesc o explicație. În timp durerea s-a diminuat, dar când revin la memoriile legate de aceste două situații emoțiile sunt puternice și foarte similare:
Durere.
Sentiment de nedreptate.
Senzație de devalorizare.
Și într-un anumit mod m-am simțit neputincioasă.
Sentimentul de ofensă a fost o reacție. Cum ar fi putut să fie o alegere?
Eu sunt conștientă cum noi interacționam cu gândirea noastră. Gândurile sunt de fapt entități separate de noi. Iar interacțiunea cu ele poate fi alegerea pe care o facem. În mod conștient.
Ținând cont de acest lucru, haideți să vedem ce se întâmplă de fapt atunci când ne simțim ofensați.
- Noi atribuim sentimentul de valoare unui aspect specific persoanei pe care o reprezentăm (așa numitului Ego-ului nostru)
Dacă tu valorezi la tine faptul că ești o persoană responsabilă, nu este surprinzător faptul că te vei simți jignită dacă cineva ar susține că ești iresponsabilă. Fiind responsabilă este modul cum te prezinți în față celorlalți și este modul în care validezi valoare de sine. În mod contrar, dacă cineva ți-ar spune că nu ești un bun astronaut, ție nu ți-ar pasă? De ce? Pentru că nu este un atașament ca parte din identitatea ta.
- Noi oferim valoare opiniei altora despre noi.
Imaginează-ți că mergi pe stradă, preocupat de propriile gânduri și te simți bine. La un moment dat cineva în mod accidental se lovește de tine și în momentul în care te întorci să te uiți la el, începe să urle la tine. Și urmează aprecieri din partea lui cât de neîndămînatic ești și că trebuie să fii mai atent și să te uiți pe unde mergi.
Chiar dacă el a fost cel care s-a tamponat în tine! Cum te simți? Cel mai probabil, te simți destul de ofensat și furios. Chiar insultat. Cum îndrăznește?
DAR! Reacția lui nu are nicio legătură cu tine. Absolut. Posibil că el în această zi a fost concediat. Sau s-a cerat cu cei dragi. Tu ar fost doar un pretext pentru a își exterioriza furia.
Prin faptul că accepți să te simți insultat, pur și simplu te vei indispune. Ce va schimba dacă vei începe la rândul tău să urli? Crezi că își va cere scuze? Puțin probabil… Iar tu doar te vei simți prost.
Noi nu avem de unde ști ce gândesc alții. Sau ce simt. Niciodată nu vom percepe viața în modul cum ei o fac. Ceea ce înseamnă că experiențele noastre mereu vor fi diferite.
Deci cum putem crede că opinia altora despre noi este adevărată? Este realitatea lor. Doar a lor!
Alegerea de a nu ne simți ofensați vine din resursele noastre interioare. Este o alegere. Și nu înseamnă că noi acceptăm și încurajăm comportamentului ofensatorului. Nu! Dimpotrivă!
Comentarii derogatorii și pline de resentimente care au la bază frici, cum ar fi rasismul, sexismul, se datorează ignoranței.
Atunci când alegem să nu ne simțim ofensați, alegem o perspectivă care ne face să ne simțim bine. Și doar noi suntem responsabili pentru rolul pe care decidem să-l luăm în această situație.
Sincer? Nu este mereu ușor! În mod special în relație cu peroanele dragi și apropiate. Uneori să te simți ofensat este parte a experienței de a fi uman. Și este în regulă. Recomandarea mea este să exteriorizați frustrarea, pentru a pune la curent persoana implicată și pentru a elibera emoția. Pentru că emoția este energie și dacă nu este eliberată, dar suprimată, cel mai probabil va ieși într-un context cu totul neașteptat cu o putere distrugătoare exponențială.
Recent am început să frecventez un atelier de pictura pentru adulți și când am venit acasă cu primul meu tablou reacția mamei a fost: „Wow! Ce este de frumos! Nu îmi vine să cred că tu l-ai pictat”, iar tatăl meu a spus: „Nu ai pictat tu acest tablou! Profesoara ta l-a pictat, iar tu doar l-ai colorat!” Eu m-am simțit ofensată! Cine nu s-ar fi simțit, corect? Dar ceva s-a întâmplat în următoarele secunde… eu m-am gândit: „Eu nu fac pictură pentru a obține apreciere din partea celorlalți. Colegii de la atelierul de pictură și profesoarele mi-a spus că este un tablou foarte frumos, dar pentru mine nu a contat asta…” motivul pentru care eu fac pictură este legat de senzația pe care o resimt în procesul de desen, sunt concentrată aici și acum, toată atenția mea este direcționată la forme, nuanțe de culori și textură… pentru mine este o modalitate eficientă de a mă relaxa.
Prin faptul că discutăm despre ofensa resimțită noi îi permitem ca frustrarea să se elibereze și asta ne oferă o stare de bine. Ne simțim valoroși. Încrezuți. Mulțumiți. Relaxați. În siguranță.
Și știm că suntem suficienți. Ne oferim o acceptare necondiționată pentru ceea ce suntem. Așa cum suntem. Fără judecăți de valoare. Și în așa mod devenim imuni la cuvintele altora. Acțiunile lor. Opiniile lor.
În momentul acesta deții contorul. Când accepți rolul pe care îl ai în a te simți ofensat sau nu.
Și alegi să nu o faci.
Este atât de simplu.
Dacă reacționezi puternic la ceea ce alți spun despre tine și vrei să schimbi acest lucru poți să te programezi online pentru o ședință de consiliere psihologică pentru a discuta care ar fi strategiile pe care poți să le implementezi.
