Oamenii au tendința să se gândească la lucruri negative mai mult decât la cele pozitive. Acesta este o adaptare ce ține de evoluție care ne ajută să evităm pericolul și să reacționam prompt în situații de criză.
Dar o negativitate constantă poate sta în calea fericirii noastre, amplifică nivelul de neliniște și pe termen lung ne poate afecta sănătatea. Unele persoane sunt mai predispuse la gândirea negativă decât altele. Stilurile de gândire pot fi moștenite genetic parțial și de asemenea pot fi rezultatul experiențelor din copilărie. Copii pot dezvolta strategii de gândire negativă, dacă au fost tachinați, abuzați sau au suferit anumite evenimente traumatice. Femeile sunt mai predispuse decât bărbații să aibă gânduri negative care nu le pot lăsa în pace.
Adevărul este că creierul nostru este așa construit, încât învață mai mult din experiențe negative, decât din cele pozitive. Dar perseverând este posibil să reeducăm creierul nostru și să rupem acest cerc al negativității.
Primul pas pentru a opri gândurile negative este unul surprinzător, să nu le oprești. Dacă te gândești obsesiv la un anumit lucru cum ar fi o ceartă sau alegerile prezidențiale, indiferent de ce faci cel mai important este să nu îți spui: Încetează să te gândești la asta! Neliniștile și obsesiile se înrăutățesc atunci când încerci să le controlezi. Încearcă să observi că ești într-un cerc negativ și să-l accepți. Poți să îți spui: Eu am gânduri obsesive regate de cearta respectivă. Atunci când ești conștient de gândurile negative și le accepți, tu ești pe calea de a le dresa. Acceptarea este principiul de baza în meditație, o practică care ajută la reducerea stresului și a reactivității. Pentru acesta nu este nevoie să închizi ochii și să faci meditații zilnice. Poți doar să-ți reamintești să observi gândurile tale fără să le judeci, fără să încerci să le schimbi sau să le modifici imediat. Acceptând emoțiile negative, ele se diminuează din intensitate, iar dacă te înfurii că ai neliniști și îți spui să încetezi să te neliniștești nu faci nimic altceva decât să intensifici cercul negativității.
După ce ai acceptat că ai gânduri negative poți să te provoci să le schimbi. O sugestie ar fi să îți imaginezi că cel mai bun prieten are aceste gânduri și îți spune despre asta, ce i-ai sugera? Iar acum gândește-te în ce mod această sugestie ar putea să ți se potrivească ție. Astfel de întrebări ar putea să te ajute să verifici validitatea gândurilor negative și să obții o perspectivă mai largă și mai realistă.
Atunci când gândurile negative te copleșesc sau te fac să te simți agitat, încearcă tehnica de respirație 7-4—8. Inspiri numărând până la 7, reții aerul cit numeri până la 4 și apoi exhalezi numărând până la 8, o poți face de atâtea ori cât ai nevoie să te relaxezi.
În concluzie, dacă gândirile îți afectează abilitatea ta de a lucra sau de a te relaxa, ai putea să te adresezi la un psiholog. În cadrul ședințelor de consiliere psihologică poți învăța strategii de a face față gândurilor persistente și nedorite.





