Să te îndrăgostești este mult mai ușor, decât să faci ca o relație de lungă durată să funcționeze. Primele luni sunt minunate, asemeni unei luni de miere, fără griji și cu „fluturi în stomac”.

Dacă ești în căutarea unui partener de viață, sunt câteva întrebări importante la care ar fi bine să știi răspunsul. Mai bine mai devreme, decât prea târziu… Nu este simplu și nici ușor… cu cât mai mult înaintezi într-o fază mai importantă într-o relație, cu atât ești mai responsabil/ă față de tine să știi răspunsurile la aceste întrebări și cu cât mai mult tergiversezi, cu atât crește riscul ca relația să se sfârșească.

Ce fel de viitor îți dorești?

Indiferent de vârstă, este important să știi dacă persoana cu care ești într-un cuplu, își dorește un viitor alături de tine. În caz contrar, îți pierzi timpul. Discută despre așteptările tale pentru a evita suferința, certurile și neînțelegerile.

Ce este non-negociabil pentru tine?

Fiecare dinre noi avem anumite valori, preferințe și necesități. Sunt lucruri pe care nu le putem tolera și este important ca un potențial partener să știe despre asta. Dacă crezi că nu vei fi atras de partenera/ul ta/tău dacă ea/el va deveni obez/ă, acest lucru trebuie discutat. Dacă aveți atitudini diferite față de religie, sexualitate, stiluri parentale, este absolut necesar să explicați care sunt aspectele pentru care nu vei face compromisuri. Luați-vă timp să aflați care sunt limitele fiecăruia dintre voi și fiți sinceri unul cu altul. Uneori careva cerințe pot părea ridicole, dar ele oricum trebuie respectate.

Care este apartenența ta religioasă?

Când te întâlnești cu cineva dintr-o altă religie, la început nu pare prea important, dar multe persoane au fost crescute să creadă dogmatic în anumite lucruri. Percepțiile religioase sunt foarte dificil de schimbat! Ar fi bine să întrebi: ai putea să te căsătorești cu cineva de altă religie? Cum ar reacționa familia și rudele? Ai fi dispus/ă să te convertești cultural într-o altă religie? Toate cuplurile care erau de apartenență religioasă diferită și au fost în ședința de cuplu la mine la cabinet au avut situații de puternic conflict când trebuia să ia decizia legată de cununie, sau care tradiție va fi folosită pentru botezul copiilor lor. În special la astfel de evenimente presiunea din partea rudelor din ambele părți este foarte mare.  O discuție de acest gen ar putea salva o inimă frântă pe parcursul relației.

Care sunt preferințele tale politice?

Temele politice devin motivul separării din ce în ce mai mult în special la cuplurile tinere. Este politica importantă pentru tine? Este o parte a identității tale?  Dacă da, atunci ar fi bine să explici în ce mod te afectează.

Cum faceți față conflictului?

Orice cuplu se ceartă, dar fiecare o face în felul său. La prima ceartă cel mai probabil vei observa cum reacționați la conflict. Oricum puteți aborda subiectul conflictului astfel, încât la prima ceartă să poți să faci o pauză și să spui: „Tu ai spus că ți-ar place astfel să facem față conflictului, deci hai să luam o pauză și să discutăm despre asta…”. Atunci când sunteți conștienți cum vi se potrivește să faceți față conflictului, acesta nu mai este atitudinea “eu” împotriva “ta”, ci “noi” împotriva problemei și ce putem face diferit pe viitor.

În ce mod îți gestionezi banii?

Cu riscul de a părea o persoană materialistă, este un subiect important de pus în discuție. Modul cum își gestionează o persoană banii, vorbește mult despre valorile persoanei respective. O persoană care cheltuie mulți bani în restaurant, călătorii, distracții… trăiește în prezent și este în căutare de noi aventuri, iar cineva care economisește toți banii pentru a cumpăra o casă, pune mai mult accentul pe stabilitate, familie și comunitate. Conflictele în cuplu care au la bază banii, de fapt sunt un indicator că nu aveți aceleași valori.

Cât de importantă este intimitatea?

Când simțim o puternică atracție sexuală față de partener, deseori putem ignora anumite aspecte importante. Dacă îți dorești să cucerești persoana respectivă, poți observa că ai petrecut mai mult timp decât ar trebui. De ce? Pentru că ai investit mult timp și acum nu vrei să renunți la relație. Evident acest lucru nu face sens, dar pentru partea reptiliană a creierului nostru logica nu contează prea mult. Compatibilitatea sexuală este un aspect incredibil de important  într-o relație de lungă durată. Și nu este nimic rău în a fi într-o relație care e bazată pe atracție fizică. Cu toate acestea, doar atracția sexuală în sine nu este un factor suficient pentru o relație de lungă durată. Iată de ce, dacă îți dorești ca relația să reziste, ai nevoie de mai multe argumente decât doar „îmi place cum această persoană arată când este goală”. Te simți suficient de confortabil să discuți despre dorințele și necesitățile tale sexuale? Fii sincer despre ce îți place și ce ai dori să îmbunătățești în dormitor.

În ce relație ești cu familia ta?

Dacă partenerul tău este foarte apropiat de familie, nu este nimic rău în asta, dar ar putea să apară dificultăți, dacă din anumite motive ei nu te agreează pe tine. Cât de mult partenerul tău ține cont de opinia familiei? În cazul petrecerilor sau reuniunilor familiare, familia lui/ei denotă o atitudine prietenoasă?

Ce știi despre starea sănătății?

Și aici este important să faci referire la starea mintală, emoțională și fizică. În mod special, dacă planificați să aveți copii și dacă ești preocupat/ă de aspecte legate de genetică.

Îți dorești copii?

Cu siguranță, cuplurile discută despre acest subiect, chiar dacă nu este primul subiect de pe listă. Dar în multe cupluri nu se anticipează faptul că cineva din parteneri ar putea să se răzgândească. Prin faptul că se discută deschis din start despre dorințele fiecăruia, dacă partenera/ul își schimbă părerea pe parcurs este responsabilitatea ei/lui.

Cine se va ocupa de îngrijirea și educarea copiilor? Vă veți implica ambii sau cineva din voi va avea grijă de copii? În ce mod vor fi divizate sarcinile casnice? Câte televizoare vom avea și dacă vom avea sau nu televizor în dormitor?

Persoanele se gândesc foarte rar la aceste întrebări înainte de a se căsători, deși este un motiv de conflict destul de des discutat în ședințele de consiliere de cuplu.

Avem prieteni comuni în compania cărora ne simțim ambii bine?

Este un aspect care contează mai mult decât îți poți imagina. Este important să nu aveți vieți separate în afara casei. Aveți nevoie de un cerc social în care să primiți plăcere ambii.

Familia mea spune lucruri care te întristează?

Vulnerabilitatea este imperativă la acest subiect. Trebuie să fii gata să faci față situațiilor dificile care vor apărea pe parcurs. Ele, cu părere de rău, mereu apar.

Este ceva ce niciodată nu vei schimba chiar dacă te vei căsători? De exemplu: Numele de familie

Dacă cuiva dintre noi i se oferă o oportunitate, care presupune ambii să ne mutăm departe de familie și prieteni, ai fi dispus să accepți?

Elementul de mobilitate a devenit acceptat. Persoanele care cunosc limbi străine, ar putea obține oferte de muncă în alte țări. Pentru persoanele care pun acceptul pe dezvoltare profesională, aceasta poate fi o oportunitate dificil de refuzat și aici intervine frustrarea: dacă partenerul nu este de acord să plecați împreună?

Ambii suntem complet siguri că celălalt este total implicat și își asumă angajamentul în relația noastră și vom putea depăși orice furtună?

Răspunsul la această întrebare, de cele mai multe ori este intuitiv. În momentul în care ați discutat celelalte întrebări menționate mai sus și vă cunoașteți de cel puțin un an de zile, din interacțiunile dintre voi la nivel inconștient apare o senzație care te-ar ajuta să poți răspunde cu încredere la această întrebare.

Într-o relație conștientă, accentul este pe dezvoltare. Practic vei fi nevoit să îți lărgești zona de confort.  Dezvoltarea nu este un proces ușor, dar când sunt două persoane care se dedică acestui proces, devine un efort de echipă  și nu un loc de constantă provocare. Este important să renunți la convingerea că dacă dezvălui cum ești în realitate, vei pune relația în pericol din frica de a fi judecat de partener. Cercetările demonstrează că relațiile care reușesc în timp, sunt cele bazate în primul rând pe prietenie și respect reciproc.

Dacă din anumite motive eviți să discutați  toate aceste aspecte, ele vor fi asemeni unei bombe cu ceas. Mai devreme sau mai târziu există riscul să explodeze și, cu părere de rău, multe relații nu rezistă după explozie, iar rănile adânci ale dezamăgirii, trădării, umilinței lasă cicatrici profunde.

Într-o relație conștientă cel mai important este să poți să vorbești deschis despre ceea ce ești, ce simți și ce vrei. Atunci când ești auto-conștient de propriile emoții și necesități, îți este mai ușor să explici partenerului de ce exact ai nevoie și acest lucru oferă mai multă claritate și stabilitate. Într-o relație conștientă dragostea nu este destinația finală, este doar energia necesară pentru a alimenta parcursul. Două persoane care au decis să formeze un cuplu și să meargă alături prin viață ca două persoane care vor fi 100% ei înșiși, vor descoperi nuanțele dragostei în aspecte, în care niciodată nu și-au imaginat că pot.

     Dacă sunt aspecte pe care ai vrea să le discutam în cadrul unui ședințe de consiliere, poți să te programezi on-line pentru o ședință individuală sau de cuplu.

    Te aștept cu drag!

 

Relaţii de Cuplu

constientapartenerpsihologrelatieviata

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *