Când am decis în 2010 după studiile de masterat în Paris să revin în Moldova, pentru ca de asta am mers să fac studii peste hotare ca să aduc în țară cunoștințe noi, tatăl meu era supărat pe decizia mea și mi-a spus ironic: “Du-te și salvează Moldova! O să vezi! Vei lupta cu morile de vânt!” Eu știu că el ține la mine și de fapt el pur și simplu credea că o să-mi fie mai bine în Paris, eu în schimb nu eram de aceeași părere.

Când am ajuns în Chișinău, simțeam atâta entuziasm încât credeam că pot să zbor chiar dacă nu am aripi. Și în câțiva ani m-am demotivat total… evident tatăl meu a avut dreptate… mori de vânt Moldova nu prea are… dar sistemul educațional era efectiv de neclintit. Și am cedat…

În 2013 am plecat în Buffalo, NY, SUA, unde am obținut o bursă de cercetare în cadrul studiilor mele de doctorat. Mă simțeam ca o trădătoare și îmi era așa de greu să îmi recunosc și să accept ideea că pur și simplu voi renunța la Moldova și voi avea grijă de fericirea mea, chiar dacă însemnă să fiu departe de casă.

Dar eu peste tot vorbeam cu atâta entuziasm despre Moldova și mereu eram cu gândul la Moldova și chiar și am început din SUA să ofer consiliere psihologică on-line pentru moldovenii care aveam nevoie de suport psihologic. În iunie 2014, am decis să revin în țară. Eu simțeam că atâta timp cât sunt departe de Moldova, eu parcă trăiesc într-un purgatoriu, parcă nu e cu adevărat viața mea, de parcă e o repetiție pe maculator…iar timpul trece… Așa ca mi-am spus: „Mă întorc în Moldova și îmi lansez cabinet privat de psihologie, acesta era visul meu din facultate”.  Zis și făcut. Și când mă întrebau cum mă simt după ce am revenit din SUA unde am fost lector universitar foloseam următoarea metaforă:  “În uterul mamei, noi respiram în mediu acvatic, după ce ne naștem respiram cu aer… cercetătorii de la fundul oceanului din cauza presiunii puternice pe scafandru care nu rezista la anumite adâncimi sunt obligați sa învețe sa respire din nou în mediul acvatic”, iar cei care auzeau comparația mă întrebau: “Chiar e așa de rău?”, eu zâmbeam și le spuneam: „Nu este rău, e complicat și e diferit!”

Presupun că ești de acord că referitor la multe lucruri în Moldova este loc pentru mai bine… dar dacă credem că aceste schimbări vor avea loc datorită baghetei magice, vom aștepta mult…

Probabil că ai auzit că eu am fost atacată și jefuită la începutul anului, acest lucru nu este prima dată și din câte mi-au explicat polițiștii zona în care locuiesc este una periculoasă așa că presupun că nu va fi ultima dată. Dar la cât e de traumatizantă experiența, chiar vreau să fac tot ce depinde de mine să mă asigur că nu mai trec prin așa momente. Încercam să mă gândesc ce pot face că să asigur o schimbare, relativ rapidă și eficientă.

Eu asta fac profesional:  contribui la schimbarea în bine a persoanelor. Dar în consiliere psihologică premisa de bază este că inițiativa trebuie să fie a clientului, el trebuie să vrea să se schimbe.

Bancul meu preferat este: „De cât psihologi este nevoie ca să schimbi un bec? De unul singur, dar becul trebuie să vrea cu adevărat să se schimbe.” Eu nu lucrez cu clienți care sunt aduși la cabinet de alți membri ai familiei și care nu vor să se schimbe, eu știu că intervenția mea acolo nu va fi eficientă și eu refuz să lucrez cu astfel de clienți. Ei sunt bineveniți să revină când își doresc acest lucru și când vor fi gata pentru schimbare, unii oameni niciodată în viața nu sunt gata și asta e ok, decizia le aparține.

Momentul în care te ambiționezi să schimbi atitudinea unui funcționar public în bine, realizezi că este o mare provocare. Dar ideea mi-a dat-o Oscar Keppers, fondatorul unui din cele mai bune acceleratoare de afaceri din lume “Rockstart”. Oscar este unul din mentorii pe care eu foarte mult îl admir, el a citit postarea mea  de pe Facebook in care eu descriam atitudinea polițiștilor în cazul anchetarii după ce am fost jefuită si în mesaj eu întrebam ce pot sa fac sa fie diferit și răspunsul lui a fost: “Make them care!” și m-am gândit că e o idee genială și totodată destul de complicat de realizat, dar nu imposibil.

Așa că am început să mă gândesc care din teoriile comportamentului uman pe care le explicam studenților mei aș putea să aplic în acest caz, dar pentru că eu sunt afectată emoțional nu trebuie să risipesc prea multe resurse afective, trebuie să am un plan bine gândit și să corespundă efectului Pareto: 20% efort și 80% rezultat.

Psihologia motivației susține că pentru schimbarea comportamentului trebuie respectate autonomia persoanelor și abilitatea lor de a face alegeri care fac sens pentru ei. O persoană poate da dovadă de un comportament consistent atunci când îi pasă cu adevărat de ceva. Doar așa putem obține schimbări pe termen lung. Respectiv pentru a îi ajuta să se schimbe trebuie pentru început să discutăm cu ei și să înțelegem care sunt obiectivele lor și ce este cu adevărat important pentru ei.

Noi nu locuim în vacuum. Comportamentele noastre sunt influențate și deseori determinate de circumstanțele din jur. Iată de ce dacă vrem să schimbăm comportamente trebuie să luăm în considerație sistemul în cadrul cărora persoanele activează. Nu există doar un singur comportament care ar contribui la sustenabilitate. Mai degrabă există o serie de comportamente sustenabile pe care unii le respectă, alții nu. Studiind atent comportamentul obținem abilitatea de a-l influența și de a măsura schimbarea care are loc.

Având în vedere că suntem animale sociale implicarea comunității este ingredientul cheie pentru schimbarea comportamentului.

Nu avem nevoie de acord unanim.

Este important să realizăm că alte persoane nu vor avea aceeași părere, iată de ce unele din argumentele noastre nu vor fi suficient de convingătoare pentru alții. Sunt puține valori care sunt universale, dar cred că siguranța fizică este una dintre ele.

Ceilalți nu trebuie neapărat să gândească ca noi, scopul nostru este să reușim să cream o cale în care ei vor acționa ca noi, în acest caz să contribuie la îmbunătățirea siguranței în Chișinău.

Până la urmă nu contează de ce decide o persoană să își schimbe comportamentul, atâta timp cât ajunge să îl schimbe în direcția în care avem nevoie.

În discuție cu Dl Pînzari, Șeful Inspectoratului General de Poliție, d-lui a susținut că el lucrează în poliție   ”din romantism”. Cred că e ultimul cuvânt pe care m-am așteptat să îl aud de la un “om al legii”, nu știu la ce exact s-a referit, dar după metacomunicare am înțeles că face ceea ce face cu pasiune, chiar dacă nu este remunerat la nivelul așteptărilor. Voi verifica la ce de fapt s-a referit. Dl Pînzari face ceea ce poate mai bine și cred că noi putem să îi fim alături să o facă și mai bine. I-am spus că mă voi implica cu ce pot.

Iar pe tine vreau să, te rog, să semnezi și să distrubui această petiție on-line ca să îmbunătățim siguranța în Chișinău, prin diverse strategii și creăriea  unui mecanism de raportare în comunicarea și colaborarea cu reprezentanții din poliție.

Îți mulțumesc!