Tristețe, agresivitate, somn agitat, absenta capacitații de concentrare… In general, aceste semne alarmează orice părinte, dar putini sunt cei care se gândesc că pot afla rezolvarea problemelor cu ajutorul unui psiholog, şi nu cu cel al unui medic generalist.

Pentru ca nu e vorba de o răceala sau o durere de cap, este greu sa diferențiezi o situație în care trebuie să apelezi la un specialist de una pe care o poți rezolva singura. Copii au nevoie de consiliere psihologică atunci când sunt afectate  funcțiile de joc şi de relație cu ceilalți.  Însa, pe lângă orice disfuncție de acest gen, pot apărea nenumărate simptome fiziologice. Printre manifestările fizice care însoțesc problema de natura psihologica putem menţiona: disfuncțiile ritmului circadian/de somn, incontinenta urinara, astmul si tusea seaca, lipsa concentrării, activism motor exagerat, probleme de somn sau alimentație, apatie, absenta relațiilor sociale si agresivitatea nejustificata.

In ceea ce privește receptivitatea cu care părinții răspund problemelor copilului de cele mai multe ori, părinții ajung in primul rând la medic şi abia după aceea ar putea accepta o întrevedere cu un psiholog. In general, părinții acceptă foarte greu ca fiica sau fiul lor are o problema de ordin sufletesc sau psihic şi ca sursa ei ar putea fi chiar relația părinte-copil.

Când copilul tău are probleme, lucrurile sunt evidente pentru tine, dar nu neapărat si pentru el.

Așa că, odată ce ai realizat ca are nevoie de un psiholog, indiferent ca micuțul are 5 sau 15 ani, trebuie să îi prezinți si lui situația așa cum este ea in realitate.

Nu ii spune povesti, nu îl păcăli că mergeți la plimbare sau vizitați pe cineva. Pentru ca terapia sa funcționeze, este important să știe de ce se afla acolo. Nu poate fi absent la vindecarea lui. Mai mult decât atât, spunându-i adevărul, ședința va fi mai eficientă.

Fii alături de el nu doar fizic, ci implica-te cat mai mult in procesul de vindecare. Spre exemplu foloseștepluralul “Mergem la psiholog” si nu singularul pasiv “Îl/o duc la psiholog”. Asta ar presupune ca si părintele îşi poate asuma măcar o parte din vindecarea copilului sau.

In măsura în care se poate, trebuie să îi explici copilului cu ce se ocupa psihologul, care vor fi metodele/tehnicile specialistului (discuții, povestit, activităţi de joc) şi cât timp va sta în cabinet. Spune-i şi faptul că îl însoțești până acolo, dar că nu vei fi prezenta la discuții, ci vei aștepta la ușa. Şi scopul vizitei trebuie comunicat, precum si faptul ca ea va conduce către o mai buna înțelegere a situației, a bolii, a dificultăților școlare etc. Nu asocia psihologul cu doctorul, pentru ca este posibil sa ii trezești amintiri neplăcute legate de acesta din urma. Astfel, copilul va avea o părere negativa despre psiholog, fiind din start reticent fata de acesta.

Semnele care ne duc cu gândul la nevoia de a apela la psiholog:

• probleme de învăţare sau de atenție
• probleme de comportament (indisciplina, furie excesiva, etc.);
• scădere a performantelor școlare;
• episoade de tristețe, depresie;
• retragere sociala sau chiar izolare de ceilalți copii;
• când copilul este victima agresivității verbale sau fizice din partea celorlalți copii sau este chiar el agresorul;
• scăderea interesului pentru activitatea care înainte îi făceau plăcere;
• comportament foarte agresiv (musca, lovește, bate), îndreptat către ceilalți sau către sine;
• schimbări bruște în comportamentul alimentar (în special la copilul mare);
• insomnie sau hipersomnie;
• absenteism școlar sau întârzieri frecvente de la școala;
• schimbări de dispoziție (treceri bruște de la tristețe la veselie excesiva);
• apariția sau creșterea plângerilor legate de dureri fizice (dureri de cap, de stomac, acel “nu mă simt bine”) care nu sunt confirmate de examenul medical ca fiind cauzate de boli;
• probleme de tranziție (mutare, separare, divorț etc.);

Când ajungi la specialist, discuta fără reținere despre toate îngrijorările tale de părinte, nu te teme ca exagerezi sau ești caraghios cu detaliile despre copil – uneori, diagnosticul corect stă tocmai în aceste detalii.

E bine sa ținem cont de ceea ce spun persoanele cu care copiii noștri interacționează regulat (educatoarele, învățătoarele), pentru ca ele pot observa lucruri care noua ne scăpa.