Metaforele şi poveştele pot fi prezentate ca modalitaţi de a ajuta persoana să dezvolte o mai mare stimă de sine şi o mai mare încredere prin comunicarea acestui lucru minţii sale inconştiente, conform psihologului Eric Erickson. Metaforele conţin, de obicei, mesaje întrepătrunse şi ajută în mod eficient în gestionarea stresului, în realizarea scopurilor şi luare deciziilor.

A fost o dată un strejar cu un trunchi foarte subţire, care se legăna în bătaia vântului…el i-a observat  pe ceilalţi stejari care erau puternici şi el şi-a dorit să fie la fel…mai mult ca atât, să fie cel mai mare şi cel mai puternic din întreaga pădure…dar frunzele sale verzi şi frumoase au început să-şi schimbe culoarea…în portacaliu şi brun…apoi, treptat, una cîte una, au fost smulse de vânt…micul strejar s-a simţit foarte trist şi singur…s-a simţit deprimat şi singur pe timpul întregii ierni…însă când au venit ploile de primavară şi primele raze ale soarelui, energia s-a ridicat din rădăcinele sale spre ramuri, astfel florile au înflorit în culori frumoase şi încă o dată bobocii mici s-au deschis, devenind frunze frumoase, de un verde superb…copacelul a fost fericit toată primăvara şi toată vara…Iar apoi încă o dată frunzele şi-au schimbat culoarea şi au fost suflate de vântul toamnei. Dar în curând copacelul a început să-şi dea seama că în timpul iernii, în timp ce simţea frigul şi tristeţea fără frunzele sale, ceva se întâmpla sub pământ…Rădăcinile sale erau încă în viaţă…schimbându-se şi crescând, astfel atunci când primăvara a venit din nou, rădăcinile sale au început să transmită energie vindicătoare în sus, de la sine, în mod firesc…aşa anotimpurile  s-au schimbat din toamnă în iarnă, în primăvară, în vară…stejarul a crescut cel mai frumos, cel mai înalt din întreaga pădure…rădăcinile sale au crescut adânc în pământ, astfel copacul putea suporta chiar şi cele mai puternice furtuni! Fiecare din noi avem resurse interne suficiente pentru a depăşi perioade mai dificile.

Cutia de Prim Ajutor Emoțional

chisinaudepasireadificilagestionaremetaforaperioadapsihologstresterapeutica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *