În 2002 am trecut prin prima mea dezamăgire în dragoste, perioada în care timp de o luna eram foarte tristă şi plângem des.  Pe parcursul acestei perioade, de nenumărate ori colegii, rudele şi prietenii mi-au reproșat “Tu doar ești psiholog”.

[advanced_iframe securitykey=”db38513cf14d5781c3868f68f3fd58d1ab5505b3″ src=”http://readcast.net/article/embed/0958f21f-3648-4123-b060-052a64802566?lang=ro&utm_source=consuela.md&utm_medium=embedded&utm_content=article” width=”100%” height=”150″]

La acel moment nu eram psiholog încă…eram abia studenta anul doi la psihologie , iar evenimentele din viaţa mea personală mă făceau să trăiesc sentimente puternice de dezamăgire, trădare, furie şi profundă tristeţe. Cu timpul lucrurile s-au schimbat, rănile mele s-au cicatrizat, dar de atunci un lucru a rămas neschimbat.  În momentul în care mă simt stresată, tristă, preocupată, nu zâmbesc sau nu mă comport conform aşteptărilor altor persoane primul lucru care mi se reproşează este: „Tu doar eşti psiholog!”

Aşi vrea sa discut despre acest mit. Sau mai bine zis despre inexistenta profesie „Tu Doar Eşti Psiholog”.

Psihologul este în primul rând un om viu. Care pentru perioadă anumită îşi asumă funcţia de a ajuta alte persoane să se înţeleagă mai bine prin identificarea comportamentelor care îi provoacă suferită, să-i ofere susţinere şi acceptare. Respectiv profesia de psiholog este o funcţie pe care persoana respectivă o îndeplineşte!  Astfel cum alte persoane au alte funcţii, de exemplu: medic. Medicului mai rar i se reproşează dacă se îmbolnăveşte. Percepţia despre alte profesii este clară: acesta este activitatea lor de muncă, nu este un stil de viaţa 24 din 24. Dar în cazul psihologilor, mereu li se aminteşte despre profesia lor şi de fapt mesajul este ce fel de psiholog eşti tu, dacă tu poţi fi furios, stresat, iritat, neliniştit sau supărat. Iar cel mai grav este în cazul persoanelor care îţi sunt apropiate, ei nu conștientizează cât de mult pot să te rănească atunci când îţi amintesc că eşti psiholog, astfel practic îţi lezează dreptul de a fi tu însăţi, un om simplu cu propriile frici, trăiri şi suferinţe. Vă puteţi  imagina că psihologii tot sunt oameni vii ca şi ceilalţi? Cu toate că de multe ori persoanele îşi imaginează că suntem super-eroi.

De fapt, diferenţa dintre psihologi şi restul este că psihologii ştiu că oamenii nu sunt ideali, şi că fiecare are dreptul să simtă durere, furie, dezamăgire şi deprimare  în momente tragice sau în viaţa cotidiană.

Şi atunci probabil îţi apare întrebarea: Cum aşa? Dacă un psiholog tot resimte durere, cum ar putea el să mă ajute să depăşesc durerea mea şi în general poate el să mă ajute? Răspunsul este: „Da, poate să te ajute!” Anume pentru că ştie prin propria experienţa cum e să suferi şi care sunt modalităţile spre o schimbare în bine. Anume din motivul că poate empatiză, cu alte cuvinte să se pună în pielea ta, să fiţi pe aceeași lungime de undă, astfel încât să fie atent cum îţi vorbeşte şi ce îţi spune pentru a nu-ţi dăuna şi provoca mai multă suferinţă.

Atunci când psihologul oferă consiliere unui client, el nu este nimic altceva decât un observator care dint-o parte priveşte la situaţia ta şi metaforic vorbim oglindeşte ce spui, simţi şi faci astfel te ajută să te înţelegi mai bine şi să alegi cea mai bună decizie pentru tine şi să te accepţi aşa cum eşti.