Stresul apare şi în viaţa copiilor, astfel conceptul de o copilărie fără griji devine aproape imposibil.

Felicia B. este o elevă în clasa a 4-a, are 10 ani şi locuieşte cu mama ei şi cu fratele ei de 7 ani. Deşi Felicia de obicei primeşte note bune la şcoală, ea devine foarte anxioasă înainte de evaluări. Ea are câţiva prieteni, dar intra des în conflict cu ei. De fapt ea este izolată în clasă şi puţini colegi comunică cu ea. După ore Felicia şi fratele ei mai mic, merg acasă unde ei stau singuri timp de 4 ore. Uneori mama lor poate sa lucreze până târziu, iar Felicia este responsabilă pentru a pregăti cina.

Deşi Felicia întâlneşte diferiţi factori stresori, ea are doar câteva strategii de a face faţă stresului, dintre care nici una nu este eficientă. De exemplu, Felicia poate să se bată cu colegii atunci când are neînţelegeri cu ei. Ea foloseşte vizionarea televizorului ca o evadare de la presiunea de la scoală sau pentru ca stă singură acasă. În consecinţă, Felicia începe să-şi  pregătească temele pentru acasă târziu şi deseori depăşeşte ora de culcare recomandată pentru această vârstă. Astfel a doua zi ea este obosită şi iritată, îi este dificil să se concentreze la ore sau să fie în relaţii armonioase cu colegii sau profesoara.

Asemeni Feliciei, mulţi elevi de vârstă şcolară mică sunt victimele factorilor stresori şcolari cum ar fi: note insuficiente, cerinţe academice ridicate, relaţiile cu semenii, teste şi conflictele cu profesorii [7].

Învăţătorii şi profesorii sunt martori ai acestor stresori şi efectele lor în cadrul orelor. Problemele academice, problemele de comportament, plângerile copiilor referitor la dureri de cap şi dureri de stomac pot fi strâns legate de un nivel excesiv al stresului în viaţă copiilor.

Diferite modele teoretice explică stresul şi efectele lui asupra personalităţii. Un model cunoscut este modelul cognitiv tranzacţional, care este convingător în explicaţia pe care o oferă în descrierea experienţelor stresante la copii [5].

 

Aspecte conceptuale ale modelului Cognitiv Tranzacţional

 

În cadrul acestui model persoanele şi mediul lor înconjurător sunt considerate a fi „angajate într-o  relaţie dinamică, reciprocă şi bi-direcţională”[3]. Stimulii din mediul înconjurător invocă răspunsuri cognitive, afective şi comportamentale care la rândul lor influenţează mediul înconjurător. Gândurile, emoţiile şi acţiunile unei persoane se modifică o dată cu confruntarea progresivă a factorului stresant. Evaluarea situaţiei per ansamblu determină alegerea acţiunilor de coping.

 

Stresorii zilnici şi evaluarea lor continuă

 

Un factor stresant este „orice eveniment în care atât cerinţele externe cât şi cele interne, ambele depăşesc resursele adaptative ale individului şi sistemul social” [4 p.3]. Stresorii pot fi de trei categorii: evenimente mari ale vieţii (moartea unui părinte sau naşterea fratelui/surorii), aspecte cronice ( sărăcia, neglijenţa permanentă sau boală cronică) şi stresorii zilnici (evaluări sau certuri cu semenii) [9]. În acest articol mă voi referi la stresorii zilnici.

Stresorii zilnici sunt „cerinţele ce irită şi frustrează care într-un anumit nivel caracterizează tranzacţiile zilnice cu mediul înconjurător [4 p.3].

Pentru copiii de vârstă şcolară mică, stresorii zilnici reprezintă anxietatea legată de şcoală, conflictele cu profesorii, competiţia între semeni, lipsa interesului părinţilor, note mici, frica de succes sau eşec, frica de vizitele şi procedurile medicale [7].

Sensul pe care il oferim diferitor factori stresori variază de la copil la copil, în dependenţă de percepţiile individuale. Evaluarea cognitivă se referă la determinarea care evenimente sunt considerate stresante şi evaluarea opţiunilor şi resurselor de care dispune fiecare persoană. Evaluarea cognitivă determină nivelul stresului psihologic.

 

Strategiile de coping

 

Coping-ul este definit ca „eforturi pentru a gestiona condiţii periculoase, ameninţări sau provocări atunci când un răspuns automat nu este disponibil” [4 p.5].

Strategiile de coping se referă la eforturi intenţionate, cognitive şi comportamentale pentru a gestiona stresul. Strategiile de coping la copii sunt influenţate de vârstă, gen, temperament, nivelul de dezvoltare şi contextul de mediu în care are loc factorul stresant, resursele personale, modalităţi precedente de a face faţă şi controlul personal [8].

Suportul social oferit copiilor trebuie să fie unul emoţional, informaţional (oferirea unui sfat), instrumental (oferirea resurselor materiale) şi de companie (organizarea activităţilor distractive împreună). Părinţii, buneii, semenii, învăţătorii şi prietenii pot oferi acest tip de suport.

Învăţătorii joacă un rol vital în oferirea ajutorului elevilor pentru a face faţă stresorilor în mod eficient. Deoarece, mulţi factori stresanţi intervin anume în şcoală şi problemele legate de stres afectează performanţă elevilor în şcoală, temele legate de stres şi strategii de a face faţă stresului trebuie să fie incluse în programul şcolar.

 

Identificarea stresorilor zilnici

 

Identificarea stresorilor este primul pas pentru a ajuta elevii să gestioneze stresul. Învăţătorii pot obţine acest lucru prin discuţii de grup sau observaţii ale comportamentului. Prin libera exprimare elevii ar putea scrie pe o coală mare de hârtie cu titlul „Lucrurile care sunt stresante pentru mine”  şi să încurajeze copii să noteze ideile lor. Astfel copii se vor simţi mai uşuraţi atunci când îşi scriu problemele lor şi vor descoperi care aspecte sunt stresante pentru colegii lor. În discuţii de grup copii pot fi încurajaţi să răspundă la următoarele întrebări:

–          Ce te face să te simţi rău, nervos sau preocupat?

–          Cât de des te-ai simţit aşa în ultimul timp?

–          Ce sentimente ai simţit?

Această tehnică cu siguranţă va compara răspunsurile între diferiţi elevi, astfel copiii pot descoperi ca şi alţi colegi de ai lor sunt stresaţi de anumite aspecte. Unii copiii nu se vor simţi foarte confortabil să discute despre ce îi stresează, ca alternativă puteţi încuraja să ofere răspuns în scris.

Învăţătorii pot să observe la copii semne sau simptome ale stresului, cum ar fi comportamente regresive, izolare, iritare, inabilitate de a se concentra la ore şi dificultăţi de relaţionare cu colegii. Alţi indicatori sunt dureri abdominale şi dureri frecvente de cap.

O modalitate de a reduce influenţa factorului stresant este să îl diminuezi sau să îl înlături. Învăţătorii ar trebui să intervină atunci când cineva din copii este hărţuit. Felicia, persoana din introducere ca exemplu, ar avea mari beneficii de la aşa tip de intervenţii.

Copiii răspund la factorii de stres prin diverse strategii de adaptare. Modalitatea de a face faţă stresului în mod eficient poate ajuta la prevenirea bolilor sau reducerea şanselor unui comportament inadecvat. Schimbarea strategiilor aplicate fără succes pare să fie o intervenţie  practică care poate fi facilitată  prin intermediul diferitor persoane. În cazul copiilor, utilizarea tehnicii va fi de succes dacă ea a fost aplicată cu succes anterior, profesorii ar trebui să încurajeze copiii să identifice strategii eficiente pe care le folosesc deja, decât să-i înveţe noi strategii. Aceste strategii pot fi identificate prin discuţii în grup sau componentă a unui plan de studii pentru ameliorarea sănătăţii.

 

 

 

Discuţii în grup

Profesorii pot invita copii să răspundă la următoarele întrebări [6]:
– Gândiţi-vă la ultimul lucru care a făcut sa vă simțiți rău, enervant, sau îngrijorat. Ce ați făcut? Ce ați făcut să vă simţiţi mai bine?
– Când se întâmplă ceva care vă face sa vă simțiți rău, enervant, sau îngrijorat, ce faceți de obicei ca să vă simțiți bine?
– Este ceva ce nu vă ajută, dar o faceți oricum? [6 p.114].

Copiii pot fi receptivi la încercarea noilor strategii de adaptare sugerate de către colegii lor. În grupuri mici, copiii pot sugera un scenariu de stres (de exemplu, “Trebuie să susţineţi un examen important astăzi”). Membrii grupului vor fi rugați să se gândească la strategii de adaptare şi fiecare să exprime sugestiile. Copiii ar trebui să discute avantajele fiecărei strategii propuse ca o modalitate de a lua în calcul modalităţi alternative de a face faţă factorilor de stres real.

O discuţie cu elevii, nu numai că ar ajuta copiii să identifice factorii de stres şi strategiile potenţiale de adaptare, dar, de asemenea, învață copiii cum să evalueze eficienţa propriilor strategii de adaptare. Copiii mai mari ar putea folosi o abordare similară ca parte a unei sarcini  individuale.

Învățarea noilor strategii. Copiii care, la fel ca Felicia, au un repertoriu foarte limitat a metodelor de adaptare trebuie să fie învăţaţi strategii noi. Relaxare şi tehnici de respiraţie, gândire pozitivă, şi abilităţi de autosugestie pot fi abordate într-un  grup şi vor fi de ajutor pentru cei care au stare de anxietate înaltă înainte de un test sau un discurs. Alte strategii includ exersarea, antrenarea în forma scrisă sau studierea tehnicilor eficiente. Învăţătorii pot beneficia de o largă varietate de cărţi şi clipuri video, precum şi de ateliere de lucru care predau astfel de strategii de adaptare [1].. “Copiii vor fi mai puţin stresaţi, odată ce vor avea acces la o gamă mai largă de strategii şi vor avea o adaptare mai eficientă”[2p. 173].

Îmbunătățirea resurselor disponibile

Într-o altă activitate, care poate să se desfăşoare o zi pe săptămână, pe parcursul întregului an şcolar, pe rând câte un copil prezintă o scurtă autobiografie clasei. Elevii ar trebui să urmeze liniile directive specifice pentru a da o astfel de prezentare, inclusiv ei pot vorbi despre familia lor, interesele, talentele lor şi lucrurile lor preferate. Elevii ar putea să mențină jurnale structurate  pe tot parcursul anului şcolar, un proces care îi poate ajuta să identifice caracteristicile lor unice şi punctele lor forte. În fiecare zi, copiii ar răspunde pe scurt la o afirmație deschisă (de exemplu, “subiectul meu favorit la şcoală este…” “Sunt un prieten bun, deoarece …,”” Când am sa cresc mare vreau sa fiu …”).

Promovarea susţinerii sociale

Copiii care au probleme în relaţiile interpersonale cu ceilalți, de multe ori duc lipsa sprijinului social al membrilor familiei si colegiilor. Pentru a evalua nivelul sprijinului social oferit copiilor, profesorii pot să le adreseze următoarele întrebări[10]:

–          Cine sunt oamenii cu care te simți în siguranță  acasă? la şcoală? în cartierul tău? în familia ta ? Există alte persoane cu care te simți în siguranță?

–          Când te duci la alte persoane pentru a le cere sprijinul? La cine apelezi cel mai des pentru un sprijin? În ce mod persoana  te ajută?

Unii copiii pot să se simtă mai confortabil să răspundă în forma scrisă, decât să răspundă oral. Copiii care duc lipsa unui suport social adecvat acasă, au nevoie de un sprijin mai mare oferit de adulţii de la şcoală. Deoarece, relaţiile cu semenii reprezintă o componentă importantă în suportul social, învăţătorii trebuie să pună accentul pe oportunităţi de dezvoltarea abilităţilor de interacţiune socială. Învăţătorii pot promova prietenia prin încurajarea interacţiunilor pozitive între elevi, oferindu-le oportunităţi elevilor pentru a socializa în cadrul şcolii şi încurajarea lucrului în echipă în cadrul sarcinilor oferite la ore. Un ziar de perete reprezintă o modalitate de a evalua prietenia din cadrul casei şi crearea unei atmosfere bazată pe încredere. Elevii pot desena imagini cu activităţile pe care le fac împreună cu prietenii lor sau să scrie un eseu pe tema: „Pentru a fi un bun prieten, trebuie să fii…”.

 

Rezumatul intervenţiei în cazul Feliciei

 

Șansa Feliciei să fie fericită şi să aibă parte de un succes şcolar sunt umbrite de prezenţa multiplilor factori stresori, strategiile ei ineficiente de coping şi lipsa resurselor adecvate. După cum am mai menţionat, Felicia ar putea beneficia în urma unor intervenţii sugerate în acest articol. Prima etapă reprezintă evaluarea factorilor stresori pentru Felicia, evaluarea strategiilor ei de coping şi a resurselor existente. A doua etapă, este implementarea strategiilor specifice, scopul cărora să fie: reducerea numărului de stresori care au un impact asupra Feliciei sau să o ajutăm ca ea să evalueze intr-un mod diferit influentă lor asupra ei şi învăţarea unor strategii de coping eficiente.

 

Concluzie

 

Învățătorii prin intermediul eforturilor colaborative cu alţi membri din echipa de educaţie , pot reprezenta un instrument pentru a ajuta elevii să facă faţă în mod eficient stresorilor zilnici. Utilizarea modelului cognitiv-tranzactional în calitate de ghid, învăţătorii pot identifica evenimentele care pot fi stresante pentru copii, să-i înveţe strategii de coping eficiente şi modalități creative de a spori resursele existente.

 

Bibliografie:

 

1. Attwell, A. Expanding your child’s horizons, 1994, Tempe, AZ: Blue Bird Publishing.
2. Jewett, J. Childhood stress. 1997Childhood Education, 73, 172-173.
3. Lazarus, R. S., & Folkman, S. Coping and adaptation. In W. D. Gentry (Ed.), The handbook of behavioral medicine 1984, p. 282-325, New York: Guilford Press.
4. Monat, A., & Lazarus, R. S. Stress and coping: An anthology 1985 (2nd ed.). New York: Columbia University
5. Omizo, M. M., Omizo, S. A., & Suzuki, L. A. Children and stress: An exploratory study of stressors and symptoms. 1988, The School Counselor, 35, 267-274.
6. Ryan, N. M. Stress-coping strategies identified from school age children’s perspective. 1989, Research in Nursing and Health, 12, 111-122.
7. Sears, S. J., & Milburn, J. School-age stress. In L. E. Arnold, Childhood stress 1990, p. 224-246. New York: Wiley.
8. Sorensen, E. S. Children’s stress and coping: A family perspective. 1993, New York: Guilford Press.
9. Trad, P. V., & Greenblatt, E. Psychological aspects of child stress: Development and the spectrum of coping responses. In L. E. Arnold (Ed.), 1990, Childhood stress (pp. 2449). New York: Wiley.
10. Wenz-Gross, M., & Siperstein, G. N. Importance of social support in the adjustment of children with learning problems. 1997, Exceptional Children, 63, 183-193.