Mediatori în adoptarea strategiilor de coping la copii de vârsta şcolară mică

1. The way children differ in their responses to stress is the subject of coping research. Stress is part of life and every child is exposed to stressful situations. Coping can be defined as the thoughts and behavior an individual uses to manage internal and external demands of situations that are appraised as stressful studying individual differences in these stress reactions, the article aim is to clarify the relationship between stress and the perceived locus of control and the perceived control over the situation and the emotions liked with the stressful situation.

Oportunitatea şi scopul cercetării. Stresul face parte chiar si din viaţa copiilor astfel conceptul de “copilirile fără griji” pare a fi unul învechit. Hans Selye defineşte stresul ca o provocare psihologică sau fiziologică. Există mai multe surse ce povoară stresul la copii: propria persoană, alţii şi mediul înconjurător [2]. Este de comun acord faptul că sănătatea emoţională a copilului stă la baza sănătăţii generale a copilului. Stresul este un fenomen bazat pe emoţie. Complexitatea acestui fenomen nu poate fi negată deoarece, stresul are un efect potenţial advers asupra dezvoltării cognitive, fiziologice şi sociale.

Din perspectiva aplicativă cercetarea managementului stresului prezintă două direcţii semnificative. Prima, stresul psiho-social reprezintă un factor de risc în apariţia psihopatiilor la copii, modul în care copii fac faţă stresului sunt mediatori şi moderatori potenţiali importanţi asupra impactului pe care îl are stresul în adaptare. A doua direcţie se referă la dezvoltarea anumitor strategii de coping în copilărie, pot crea anumite patern-uri de conduită în situaţii de stres, care vor fi utilizate pe parcursul întregii vieţi. Vârsta şcolară mică este cea mai potrivită pentru dezvoltarea strategiilor de coping datorită nivelului calitativ nou de dezvoltare a reglării voluntare a comportamentului, apare reflexia şi planul intern al acţiunii şi copii dezvoltă o atitudine cognitivă nouă faţă de realitate.

Scopul lucrării este de a analiza relaţia dintre: gradul de severitate perceput al stresorului, nivelul de responsabilitate perceput în legătură cu stresorul şi controlul perceput asupra stresorului şi adoptarea unui tip de strategii de coping la copii de vârstă şcolară mică.

1. Itemii Chestionarului strategiilor de coping (CSC) a fost preluat din chestionarul elaborat de A. Fedorowicz în 1995 [1]. Este un instrument amplu de auto-raportare a strategiilor de coping ale copiilor de vârstă şcolară mică, care conţine 81 de elemente şi care evaluează 14 categorii de coping conceptual distincte, ce au fost obţinute din literatura de coping a copiilor  sau prin interviuri semi-structurate cu copiii.

Procedura. Conform ordinului nr. 0718/1333 din 18 mai 2011, Direcţia Generală de Educaţie, Tineret şi Sport Chişinău, a avizat pozitiv solicitarea noastră de a aplica chestionarul pentru a identifica situaţiile de stres la copii claselor primare din instituţiile municipale de învăţământ preuniversitar. Metoda de selecţie a subiecţilor pentru cercetare a fost eşantionarea în trei straturi în funcţie de şcoală/liceu şi clase. Au fost respectate proporţiile populaţiei şcolare per total a oraşului, obţinându-se astfel reprezentativitatea eşantionului. La cercetare au participat 17 instituţii de învăţământ preuniversitar din municipiul Chişinău, în total 743 de elevi, 368 băieţi (49,5%) şi 375 de fete (50,5%) din clasele 2 – 4-a, cu vârsta cuprinsă între 7-11 ani, M=9,36, S=0,96.

Chestionarele au fost administrate colectiv, în timpul lecţiilor.

Interpretarea rezultatelor. Pentru o analiză mai nuanţată noi am grupat rezultatele în două categorie mari, prima categorie  „Locul de control extern (L C Extern)” participanţii care au răspuns „deloc” şi „puţin” şi a doua categorie „Locul de control intern (L C Intern)”  pe cei cu răspunsul „destul” sau „foarte mult”. Pentru a analiza relaţia dintre nivelul perceput de responsabilitate al stresorului şi nivelul de adoptarea unei strategii distructive am folosit testul chi patrat, deoarece dorim să examinăm relaţia dintre două variabile categoriale χ2(721)=16,21, p=0,05, această relaţie ne permite să constatăm că cu cât nivelul de responsabilitate este mai exteriorizat, cu atât elevul mic este mai predispus să adopte strategii distructive cu un nivel mai înalt.

 

Fig. 1 Distribuţia datelor privind responsabilitatea percepută asupra stresorului de către participanţii expuşi experimentului şi nivelul de distribuţie privind adoptarea strategiilor distructive de către participaţi.

Pentru a analiza relaţia dintre nivelul de severitate perceput al stresorului şi nivelul de adoptarea unei strategii exteriorizare am folosit testul chi patrat, deoarece dorim să examinăm relaţia dintre două variabile categoriale χ2(721)=10,43, p=0,05, această relaţie ne permite să constatăm că cu cât nivelul de severitate perceput este mai înalt, cu atât elevul mic este mai predispus să adopte strategii de exteriorizare cu un nivel mai înalt.

Fig. 2 Distribuţia datelor privind severitatea percepută a stresorului de către participanţii expuşi experimentului şi nivelul de distribuţie privind adoptarea strategiilor de exteriorizare de către participaţi.

Rezultatele obţinute care sunt refecate în figură nr. 3 vin să susţină teoria propusă de Lazarus, referitor la faptul că  este o legătură între strategii de coping active sau strategii focusate pe rezolvarea de probleme şi controlul perceput asupra stresorului. Noi am obţinut χ2(721)=27,82, p=0,01, această relaţie ne permite să punem în evidenţă o legătură cu cât controlul perceput asupra  stresorului este mai înalt, cu atât persoana este mai predispusă să adopte o strategii active de coping. Cercetările demonstrează că în situaţiile în care persoana simte că nu deţine control asupra situaţiei, cel mai eficient pentru sănătatea psihică este adoptarea strategiilor de coping focusate pe emoţii. Aparent copii de vârsta şcolară mică, aleg strategii de coping active în situaţii în care ei cred că deţin controlul asupra situaţiei la un nivel intuitiv.

Fig. 3 Distribuţia datelor privind severitatea percepută a stresorului de către participanţii expuşi experimentului şi nivelul de distribuţie privind adoptarea strategiilor active de către participaţi.

În figura nr. 4 putem urmări un fenomen foarte interesant, cu cât elevii adoptă un nivel mai înalt al strategiilor de evitare, cu atât nivelul de îngrijorare creşte χ2(721)=22,89, p=0,05, lucru care confirmă ca acest tip de strategie este benefic doar pentru intervale scurte de timp, iar dacă este o strategie des utilizată scade emoţiile pozitive, amplificându-le pe cele negative.

Fig. 4 Distribuţia datelor privind emoţiile resimţite de către participanţii expuşi experimentului şi nivelul de distribuţie privind adoptarea strategiilor de evitare de către participaţi.

În concluzie, putem afirma că în cadrul training-ului formativ pentru dezvoltarea strategiilor de coping care vor duce la o adaptare psihologică mai eficientă a copiilor de vârstă şcolară mică, este binevenit să punem accentul pe exerciţii în cadrul cărora copii să înveţe să identifice situaţiile în care ei deţin sau nu controlul asupra evenimentului stresant. Deoarece acesta este un mediator în adoptarea strategiilor de coping active. Alt tip de exerciţii importante pentru a asigura bunăstarea psihică a copiilor de vârstă şcolară mică sunt cele identificarea locului de control, deoarece rezultatele indică copii care au un locul de control extern sunt mai predispuşi să adopte strategii de coping distructive. Un alt aspect îl reprezintă importanţa exteriorizării emoţiilor în situaţia în care severitatea percepută a stresorului este una înaltă.

Bibliografie:

1. Fedorowicz A., Children’s coping questionnaire (CCQ): Develompment and structure analysis. In: B.A. Honorous, Simon Fraser University, 1995, p. 84.

2. Rossman B. Scholl-age children perception of coping with distress: Strategies for emotion regulation and moderation of adjustment. In: Journal of Child Psychology and Psychiatry, 1992, nr. 33, p. 1373-1397.

1. Weisz, J. R., McCabe, M. A., & Dennig, M. D. Primary and secondary control among children undergoing medical procedures: Adjustment as a function of coping style. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 1994. 62, 324-332.