În ultimii treizeci de ani cercetătorii au devenit mult mai interesaţi de examinarea stresului în meseria de profesor. Studiile arată că profesorii sunt expuşi unui nivel înalt de stres (Coates, Thoresen 1976). O treime din profesori recunosc că nu ar fi ales meseria aceasta, dacă ar fi avut posibilitatea să aleagă din nou şi 30% din profesorii novici pleacă înainte de a împlini 5 ani de activitate (Greenberg 1984).

Wisniewski şi Gargulo (1997) au descris stresul ca o consecinţă a faptului cât de capabili sunt profesorii în a face faţă cerinţelor care li sunt înaintate în cadrul rolului lor profesional. În acest articol vor fi descrise modalităţi de managment al stresului pentru profesori.

Prima modalitate pentru profesorii de a-şi controla nivelul de stres este să recunoască sau să identifice ce agravează nivelul lor de stres. Unele dintre cele mai întâlnite surse de stres sunt lipsa de timp, relaţii nesatisfăcătoare  cu colegii sau administraţia, număr mare de elevi în clasă, lipsa de resurse, program supraîncărcat, comportament nesatisfăcător al elevilor, adaptarea la schimbare şi conflicte de rol. Fiecare profesor reacţionează diferit la sursele de stres, de aceea cea mai bună strategie pentru a controla multitudinea de factori stresori este conştietizarea celor care au cel mai mare impact şi găsirea unei soluţii creative. Când situaţia se ameliorează, alţi factori stresori pot fi mult mai uşor manevraţi şi va fi mult mai uşor instalarea echilibrului în viaţa profesorului.

Strategiile de modificare a comportamentului pot ajuta profesorii să atingă starea de echilibru. Meditaţii şi exerciţii de respiraţii pot ajuta la crearea balanţei emoţionale. Rezervarea a 20 min. pe zi pentru o reflecţie în linişte a demonstrat diminuarea nivelului de stres (Benson 1974). Cercetările demonstrează că relaţiile interpersonale în cadrul colectivelor didactice este eficientă în reducerea nivelului de stres, atâta timp cât susţinerea dintre profesori contribuie la o comunicare eficientă şi previne „reacţii dezadaptive ale profesorilor” (Bryne 1998).

Deseori stresul nu poate fi evitat, dar percepţiile unui individ pot avea un impact pozitiv sau negativ asupra situaţiei. Restructurarea cognitivă este un proces simplu de reconfigurare a gândurilor care poate anticipa emoţiile cauzate de stres. Îi permite individului de a identifica factorul stresor, reformularea lui astfel încât să ia o conotaţie neutră sau pozitivă, oferirea unei noi interpretări şi evaluarea succesul acestor noi gânduri în diminuarea stresului (Allen, 1983).

A treia abordare – comunicarea, reprezintă modalitatea prin intermediul căreia profesorii pot preveni stresul, care este imposibil de evitat, dar impactul poate fi minimalizat. Coates şi Thoresen (1976) afirmă că există o relaţie direct proporţională dintre anxietatea profesorului şi comportamentul elevilor. Dacă profesorul este stresat, el stresează elevii, comportamentul cărora devine diferit, în cele mai dese cazuri se înrăutăţeşte, astfel producând mai mult stres asupra profesorului. Acest cerc al stresului o dată iniţiat este dificil de întrerupt. Unica modalitate de a depăşi situaţia este ca profesorul să-şi recapete controlul personal, iar apoi cu calm să decidă ce acţiuni să întreprindă pentru a comunica nivelul scăzut al stresului sau anxietăţii. Comunicarea verbală şi nonverbală a profesorului cu elevii contribuie semnificativ la generalizarea nivelului de stres în clasă.

Activitatea de  predare mereu va implica factori de stres. Cu toate acestea sunt şi aspecte pozitive ale stresului. Astfel profesorii sunt motivaţi să exploreze noi metode de predare, să adopte abordări inovatoare în creşterea nivelului de motivare a elevilor. Numai atunci când devine copleşitor vor fi observate consecinţele negative ale stresului. Profesorii, administraţia şi directorul şcolii pot facilita condiţiile de ameliorare a stresului. Abbez şi Esposito (1985) menţionează că profesorii care au susţinere socială din partea directorilor denotă un nivel de stres mai scăzut, decât cei care nu au. Organizarea discuţiilor în luarea deciziilor în şcoală, permite profesorilor să participe la acest proces, astfel implicându-se şi diminuând sentimentul de subordonare. De asemeni, administraţia şcolii poate dezvolta împreună cu profesorii un program scopul căruia să fie îndreptat spre ameliorarea stării fizice şi psihice sau pot să invite experţi în managmentul stresului pentru a oferi oportunităţi de dezvoltare profesională, învăţarea tehnicilor de reducere a stresului, analiza şi evaluarea propriului nivel de stres, modificarea obişnuinţelor emoţionale, gestionarea capitalului de energie personală şi dezvoltarea unei atitudini pozitive şi constructive.

Managmentul adecvat al stresului al cadrelor didactice are două beneficii majore: reduce efectele fiziologice ale stresului, cum ar fi: compromiterea sistemului imunitar, care îmbunătăţeşte performanţele şi reduce absenteismul. Managementul eficient al stresului poate preveni deteriorarea şi arderea profesională.

Bibliografie

1. Abbey, D., and J. Esposito. Social support and principal leadership style: A means to reduce teacher stress. Education 105(3): 327-33. 1985.
2. Allen, R. Human stress: Its nature and control. Minneapolis: Burgess. 1983.
3. Bryne, J. J. Teacher as hunger artist: Burnout: Its causes, effects and remedies. Contemporary Education 68(2): 86-92. 1998.
4. Coates, T., and C. Thoresen. Teacher anxiety: A review with recommendations. Review of Educational Research 46(2): 159-84. 1976.
5. Greenburg, S. Stress and the teaching profession. Baltimore: Paul H. Brooks. 1984.
6. Wisniewski, L., and R. Gargiulo. Occupation stress and burnout among special educators: A review of the literature. Journal of Special Education 31(3): 325-47. 1997.