Principiul dezvoltării pozitive a tinerilor percepe tinerii mai degrabă ca nişte contribuitori valoroşi ai societăţii decât nişte probleme sau poveri. Cu toate că tinerii pot fi învăţaţi să diferenţieze răul de bine, nu există o garanţie că tinerii vor deveni adulţi de succes. Larson (2000) menţionează că anume în timpul liber se dezvoltă iniţiativa la adolescenţi. Iniţiativa se află în raport cu acţiunile autonome în cadrul teorii autodeterminării şi este definită ca abilitatea de a demonstra motivaţia intrisecă în timp ce atenţia şi efortul este direcţionat spre un scop provocator. Iniţiativa implică abilitatea de a restructura situaţia şi a crea forme de activităţi interesante şi plăcute. Iniţiativa este una din manifestările unui individ care este implicat într-o activitate, fiind esenţială pentru dezvoltare creativităţii, angajamentului civic şi altruismului.

Activităţile structurate din timpul liber sunt ideale pentru dezvoltarea iniţiativei, deoarece aceste activităţi sunt percepute ca fiind agreabile pentru tineri, oferind susţinere, structură şi libertate în comparaţie cu altele (ex. şcoala, petrecerea timpului cu prietenii).

Motivaţia intrisecă este marcată de sentimentul liberei alegeri şi participarea bazată pe senzaţii pozitive, credinţe şi atitudini faţă de o activitate. Când tinerii sunt intrisec motivaţi, ei au sentimentul unei acţiuni intenţionale. Aceste sentimente sunt intensificate prin intermediul unui angajament stabilit de comun acord, care este definit ca direcţionarea atenţiei şi a efortului spre o sarcină în cadrul unui context care are reguli şi provocări. Iniţiativa devine mai puternică când motivaţia intrisecă şi angajamentul se manifestă pe o perioadă de timp mai lungă. Luând în calcul aceste calităţi, iniţiativa este cel mai bine demonstrată de individul care începe o activitate bazată pe interese şi continuă sau finisează activitatea, chiar dacă a întâlnit anumite dificultăţi.

Similar dezvoltării identităţii, iniţiativa reprezintă una din principalele direcţii de dezvoltare în perioada adolescenţei (Larson). Iniţiativa reprezintă capacitatea de a direcţiona atenţia şi efortul spre un anumit scop şi implică dezvoltarea abilităţilor specifice pentru a susţine această capacitate. Dworkin (2003) a identificat patru procese de învăţare specifice care apar când iniţiativa s-a dezvoltat: (a) învăţarea de a înainta scopuri realiste; (b) învăţarea depunerii efortului şi a perseverenţei; (c) învăţarea de a planifica timpul şi (d) învăţarea de a fi responsabil pentru propriile acţiuni. Aceste capacităţi nu doar susţin iniţiativa, dar mai târziu se transformă în roluri adulte şi experienţă, astfel oferind credibilitate faptului că dezvoltarea iniţiativei ajută adolescentul în tranziţia spre perioada adultă.

Iniţiativa iese la suprafaţă în perioada adolescenţei, deoarece la această vârstă tinerii au experienţa şi necesitatea abilităţilor pentru a începe susţinerea dezvoltării iniţiativei (Hansen, Walker, 2005). Acesta fiind similară unei alte teorii a dezvoltării unde capacităţile şi abilităţile devin complexe în timp de tânărul progresează din copilărie la adolescenţă, apoi spre maturitate (Erikson, 1963; Piaget, 1972).

Adolescenţii de multe ori nu au abilitatea de a planifica sau executa un proiect de lungă durată, dar pot dezvolta capacităţi de a atinge anumite scopuri în timp ce capacităţile şi abilităţile lor se dezvoltă. De aceea este necesar existenţa contextelor care să ofere oportunităţi pentru ca tinerii să fie motivaţi intrisec şi implicaţi într-o activitate, astfel ei vor învăţa iniţiativa.

Şcoala este recunoscută ca fiind instituţia socială majoră şi contextul pentru copii şi adolescenţi. Aproximativ o pătrime din orele de veghe ale unui adolescent sunt petrecute la şcoală. Şcoala este responsabilă pentru a pregăti tinerii pentru maturitate, fiind un loc unde se dezvoltă relaţiile interpersonale cu semenii şi cu adulţii. În cadrul şcolii sunt perioade cu mari provocări şi nivel înalt de angajament. Cu toate acestea, reprezintă un context experimental unde tinerii semnalează control social, plictiseală şi un nivel scăzut al motivaţiei intriseci (Fallis, Opotow, 2003). Aceste experienţe negative semnalate de adolescenţi apar şi se dezvoltă o dată cu creşterea lor. De asemeni, se manifestă la stadiul dezvoltării adolescenţilor, când la tineri creşte necesitatea autonomiei şi îşi explorează propriile identităţi. Iată de ce lipsa suportului motivaţiei intriseci ne duce la concluzia că şcoala ca un context experimental, nu este un loc tipic unde iniţiativa ar putea prospera.

În afară de şcoala, timpul liber este considerat „instituţie socială cel mai apropiată de lumea adolescenţei” (Fine, Mortimer, 1990). Pentru mulţi adolescenţi timpul liber le oferă posibilitatea de a experimenta roluri sociale, comportamente şi idei, care îi asistă la tranziţia spre maturitate.

Cu toate aceste, mult din timpul liber este petrecut în cadrul activităţilor nestructurate, cum ar fi: vizionarea televizorului sau petrecerea timpului cu prietenii.  Aceste activităţi sunt alese liber şi au motivaţie intrisecă, dar nu au la bază o anumită concentrare şi provocarea necesară pentru a stabili implicarea adolescenţilor şi a implica iniţiativa.

Activităţile structurate sunt activităţile care există în cadrul unui program, care presupune anumite constrângeri, reguli şi scopuri. Aceste activităţi sunt de obicei în supravegherea adulţilor şi participarea este de multe ori încurajată de părinţi. Activităţi sunt legate de realizări academice, un nivel scăzut de un comportament antisocial şi promovarea competenţilor iniţiativei şi socializării. De obicei includ artele (muzică, teatru, dans), sporturi şi alte activităţi extracurriculare. In afară de angajamentul de care dau dovadă tinerii ce participa în cadrul activităţilor extracurriculare, ei de asemeni dau dovadă de un nivel înalt al motivaţiei intriseci. Astfel tinerii dezvoltă abilităţi de planificare a timpului, învăţarea de a prioritiza sarcinile şi direcţionarea atenţiei spre un anumit scop. În timp tinerii învaţă să-şi autoregleze stările interioare şi să-şi menţină eforturile pentru aşi vedea planurile realizate.

Liderii adulţi ai adolescenţilor joacă un rol cheie pentru a ajuta tinerii să iniţieze şi să susţină participarea în contexte structurate. Liderii oferă structuri intermediare care susţin tinerii prin dificultăţi. Tinerii au cel mai mult beneficiu, când adulţii facilitează autonomia tinerilor prin experienţe de liderism în cadrul activităţilor. În aceste activităţi liderii adulţi încearcă să balanseze unde să intervină pentru a susţine şi când să le permită tinerilor să se confrunte cu dificultăţile şi să le depăşească.

Tinerii din Moldova pot frecventa cercuri extraşcolare din cadrul centrelor de creaţie pentru copii, şcoli sportive şi cluburi sportive sau şcoli de artă. De asemeni exista centre de resurse pentru tineri şi organizaţii nonguvernamentale al căror grup ţintă sunt tinerii, în scopul dezvoltării potenţialului lor.

Bibliografie

1. Dworkin, J., Larson, R., & Hansen, D., Adolescents accounts of growth experiences in youth activities. Journal of Youth and Adolescence, 32, 17-26; 2003
2. Erikson, E., Childhood and society. New York: Norton; 1963
3. Fallis, R. K. & Opotow, S., Are students failing school or are schools failing students? Class cutting in high school. Journal of Social Issues, 59, 103-119; 2003
4. Fine, G. A., Mortimer, J. T., & Roberts, D. F., Leisure, work, and the mass media. In S. S. Feldman & G. R. Elliott (Eds.), At the threshold: The developing adolescent (pp. 54-89). Cambridge, MA: Harvard University Press; 1990
5. Larson, R., Towards a positive psychology of positive youth development. American Psychologist, 55, 170-183; 2000
6. Hansen, D., & Walker, K., Everybody’s got to give: Development of initiative and teamwork within a youth program. In J. L. Mahoney, R. W. Larson, &J. S. Eccles, Organized activities as contexts of development: Extracurricularactivities, after-school and community programs (pp.159-183). Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates. 2005
7. Piaget, J., The psychology of the child. New York: Basic Books; 1972

Abstract

In the article is reflected the need to understand the effect of free time contexts on positive behavioural outcomes for youth. Initiative is demonstrated by persistence through challenge over time and is theorized to develop in structured activity environments that promote intrinsic motivation. Using Larson’s conceptualization as a guide, we examine the influence of adolescent motivation and free time activity participation on adolescent initiative. Findings largely support Larson’s conceptualization, and add to it by articulating the potentially detrimental effect of amotivation on the development of initiative. The article focuses on the relative importance of structured activities to adolescent development and how free time contexts can support these factors through supporting youth’s self-determination.