În timp ce la maturi stresul este recunoscut şi se efectuează cercetări într-un număr considerabil, la copii existenţa stresului este uşor de ignorat, în special în special când ne referim la  formele ordinare, care de fapt în viaţa de zi cu zi pot duce la adaptare şi probleme de sănătate pe un termen de lungă durată.

Cu toate că adulţii de obicei sunt de părerea că copilăria este o perioadă lipsită de presiuni şi preocupări, în realitate copiilor nu le este străin spectrul de factori stresori, variind de la ordinari până la severi. Este estimat conform datelor Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova raport pentru anul 2000, 35% din copii au manifestat probleme de sănătate cauzate de boli psihosomatice. Pentru unii copilăria poate fi marcată de evenimente extrem de stresante şi unele modificări pot suprasolicita abilităţile de adaptare, chiar şi a celui mai rezistent copil. Este în creştere numărul de psihologi, psihiatri, pediatri care consideră că stresul trăit de copii poate juca un rol important în dezvoltarea diferitor probleme de sănătate care pot fi prelungite până la vârsta maturităţii. (Rutter, 1999).

Stresul se referă la un eveniment sau oricare alt stimul care cauzează persoanei senzaţia de tensiune sau agitaţie. În acest sens, stresul este ceva exterior persoanei, sau simplu, un set de factori stresori. Deşi de multe ori în literatură stresul este confundat cu anxietatea (Spielberger, DiazGuerrero, 1976), stresul poate fi diferenţiat de anxietate, care de obicei este definită specific, stare neplăcută de tensiune care indică prezenţa unui pericol pentru organism, sau simplu, un răspuns la stres în forma unei stări negative. În acest sens, stresul se manifestă în cazul în care receptorul îl percepe ca stresant. Există evidenţe ample că sunt mari diferenţe individuale în ceea ce e perceput ca fiind stresant. S-au constatat diferenţe semnificative referitor la modul cum unele evenimente sau experienţe pot sau nu afecta anumiţi copii. Cu toate că o experienţă poate fi percepută negativ de un copil, pentru altul poate fi irelevantă sau chiar cu aspect pozitiv.

Chiar dacă majoritatea cercetărilor referitor la stresul la copii sunt focusate pe evenimente majore sau traumatice ca sursă a unui stres în copilărie, adulţii prea des neglijează stresul şi presiunea din viaţa de zi cu zi a copilului, care de obicei are o severitate minora (Aldwin, 1994). De fapt aceste forme de stres la copii, pot fi la fel de semnificante şi probabil mult mai dăunătoare, decât catastrofele, care se întâmplă mult mai rar. În rezultat, stresorii zilnici pot cauza pagube semnificante sau chiar ireversibile. Prea mult s-a focusat pe catastrofe şi prea puţin s-a atras atenţia surselor de stres mondene în viaţa copilului, care sunt mult mai des întâlnite şi afectează mult mai mulţi copii. De aceea cercetările ar trebui să fie direcţionate către formele de stres mult mai familiare, chiar dacă mai puţin pregnante, care sunt întâlnite de mulţi copii într-o societate modernă. (Ham, Larsen, 1990).

Sursele de stres în copilărie.

Unele tipuri de stres în copilărie sunt de o natura mai generală şi mai des întâlnită şi altele mult mai specifice pentru unele situaţii sau relevante unui anumit grup de copii. Sursele de stres în copilărie includ: şcoala, relaţiile interpersonale, societatea, sărăcia, bolile cronice, proceduri medicale şi internarea în spital.

Şcoala. Pentru un copil intrarea în şcoala ar putea presupune o listă de provocări incluzând separarea de părinţi, deplasarea într-un mediu geografic mai mare, acceptarea noilor figuri de autoritate şi întâlnirea noilor sau diferitor seturi de cerinţe nefamiliare. Aceste cerinţe includ acceptarea şi răspunsul la stimuli nefamiliari, subordonarea dorinţelor individuale faţă de cele de grup şi socializarea cu un număr mai mare de semeni cărora copilul trebuie să se alinieze (Arnold, 1990).

Şcoala ca o lume formală de studiere poate, de asemeni să introducă un set diferit de reguli faţă de cele pe care copilul le respectă acasă. Pot apărea probleme pentru copii cărora nu le sunt cunoscute noile cerinţe pentru activităţile bazate în cadrul orelor de scris sau matematică; copii care nu sunt pregătiţi pentru şcoală pot simţi pentru prima dată gustul amar al eşecului. Dacă ei nu au avut parte de un program de pregătire pentru şcoală consecinţele pot fi supărătoare şi de lungă durată pentru unii copii (Blonna, 1996).

Probabil cea mai des întâlnită sursă de stres a copiilor de vârstă şcolară mică este testarea sau anxietatea de performanţă, care se referă la un set de răspunsuri la stimuli care au fost asociaţi cu experienţa cuiva de evaluare sau testare. Anxietatea performanţei testării afectează de la 10-30% din copii (Johson, 1979)  Anxietatea este legată în mod esenţial de aprehensiunea evaluării, ceea ce este sentimentul copilului că el sau ea nu face ceva „destul de bine”.  Un nivel înalt al anxietăţii de evaluare se manifestă atunci când performanţele copilului nu sunt la nivelul expectanţelor părinţilor. În general părinţii au expectanţe mari, ei consideră într-o manieră nefondată că expectanţele reprezintă încurajări. Ca rezultat judecăţile părinţilor despre performanţele copilului tind să fie mai puţin pozitive la început. Copilul fixând aceste emoţii negative, dezvoltă păreri ostile fată de respingerea din partea părinţilor. Aceste sentimente de ostilitate în mod gradual formează sentimentul de vinovăţie la copil, care reacţionează prin suprimarea emoţiilor negative faţă de părinţi. Eventual acesta poate duce la un comportament direcţionat spre satisfacerea dorinţelor părinţilor. În timp ce anxietatea performanţei poate începe în perioada vârstei preşcolare, probabil în timpul interacţiunilor dintre copil şi părinte, o dată ce copilul intră în şcoală, evaluările părinţilor sunt înlocuite de cele ale învăţătorului, competiţia între semeni (Walker and Roberts, 1992). Copilul anxios faţă de testare poate dezvolta o dependenţă prea mare în ceea ce priveşte susţinerea din partea unui adult în situaţiile de evaluare. Unii copii pot evita situaţiile de evaluare în cazul în care un adult familiar ei sau lui nu este prezent (Arnold, 1990).

Relaţii interpersonale. Relaţii bune cu semenii este recunoscută fiind o componentă importantă a sănătăţii sociale a copilului şi adaptare psihologică. Cu toate acestea, nu toţi copii se împrietenesc uşor (Kapman, 2000). Relaţii interpersonale sărăcăciose pot duce la singurătate, care poate deveni un stresor cronic şi poate cauza probleme grave de adaptare în copilărie şi mai târziu în viaţă (Gorencznz, Hersen, 1999).

Pentru mulţi copii astăzi aspectul social al şcolii este mai puţin plăcut. Pentru aceşti copii, interacţiunile atât cu profesorii cât şi cu semenii pot deveni surse de stres.

Copiilor cu nivel de reuşită şcolară scăzută comunicarea cu semenii şi profesorii este stresantă, percepându-se mai puţin inteligenţi sau mai jos de media este o sursă de stres, în special în şcolile unde este un nivel înalt de competiţie între elevi. Presiunea de a te conforma şi fi la nivelul aşteptărilor altora este mereu o sursă semnificativă de stres la copii. Lipsa de acceptare din partea semenilor, nivelul înalt de competenţă sau chiar invidia faţă de reuşita academică poate apărea. Unii copii pot fi percepuţi ca fiind diferiţi şi astfel devin ţinta ridiculizărilor (Walker, Roberts, 1992).

Eventual acest abuz din partea semenilor poate duce la agresiuni, când copilul ostatic este persecutat sau oprimat prin ameninţări fizice sau psihice de o altă persoană sau un grup. Agresiunile pot lua forma violenţei fizice, ameninţări de violenţă, tachinare persistentă şi răutăcioasă, extorsiune de bani sau bunuri, izolare deliberată a unei persoane, excluzând-o din grup. Copiii agresaţi pot manifesta probleme de adaptare în copilărie şi mai târziu în viaţă şi creşte riscul de abandon şcolar, fiind implicaţi în crime juvenile şi adulte, fiind predispuşi bolilor psihopatologice în vârsta adultă (Gorencznz, Hersen, 1999).

Societatea. În ziua de astăzi copiii sunt supuşi unui set de presiuni, cărora trebuie să le facă faţă. Condiţiile economiei contemporane, impun ambii părinţi să lucreze pentru a asigura un trai decent. Copiii vin acasă de la şcoală într-o casă singură fără supraveghere din partea părinţilor, iar despre consecinţele migrării în masă a părinţilor peste hotare, nici nu mai specific, pentru că numeroase cercetări au demonstrat impactul negativ asupra dezvoltării psihice a copilului. Copii de multe ori trebuie să corespundă necesităţilor emoţionale ale părinţilor. Acest stres indus de părinţi cu siguranţă este o componentă a stresului obişnuit din evenimentele e viaţă, creând „maturizare grăbită”(Elkind, 1988), când dificultăţile vieţii impun copilul să crească prea repede şi prea devreme, astfel scurtând o copilărie prea stresantă.

În era informaţională, copiii ştiu mai mult despre sex şi violenţă decât copii generaţiilor precedente. Ei vin la şcoală fiind conştienţi de violenţa din societate, astfel crescând nivelul de violenţă în şcoală. Cu o astfel de perspectivă climatul din şcoală reflectă nivelul de violenţă în societate ca ansamblu.

Sărăcia. Familiile sărace îndură o viaţă mult mai stresantă în comparaţie cu familiile înstărite. În afară de nesiguranţa financiară, sunt mult mai predispuse spre evenimente cu aspect negativ (ex: şomajul, implicaţii criminale, boli cute sau cronice) şi probleme cronice cum ar fi: responsabilităţi exagerate, nivel de trai substandart, vecini periculoşi. În plus părinţii care trec prin perioade mai dificile sunt mai predispuşi spre depresie, iritare şi mai distraţi, decât cei care sunt din punct de vedere financiar asiguraţi. Copiii din familii cu un venit scăzut, în special cei care sunt din zonele urbane sunt de multe ori expuşi violenţei la ei in familie, în şcoală şi pe străzi (Sroufe, Cooper, DeHart, 1992). Din punct de vedere medical copii crescuţi în sărăcie sunt mai frecvent afectaţi de probleme de sănătate, decât copii care cresc în familii înstărite. Cu toate că unii copii se adaptează schimbărilor radicale din viaţa lor cu succes, unii nu se adaptează. Copii care suferă de boli cronice pot manifesta o varietate de probleme comportamentale, cum ar fi rebeliunea sau retragerea. Ei pot suferi de neîncredere, deoarece cred că boala cronică este o pedeapsă pentru comportamentul rău sau pentru că nu se simt integri, consecinţă a stării de boală. Nonaderenţa la tratament, lipsa de la şcoală, alte tipuri de comportamente regresive, cum ar fi tratamentul la pat reprezintă stresori obişnuiţi pentru copii cu boli cronice (Taylor, 1999).

Tratament medical şi internarea în spital. Urmarea unor proceduri medicale, indiferent de scop: investigare sau tratament, reprezintă o potenţială experienţă stresantă în mod special pentru copii. De exemplu, injecţiile dentale, de care copii se tem foarte tare, în special cei de la 5 la 12 ani, sunt asociate cu proceduri de tratament îndelungate, de multe ori restricţionând libertatea mişcărilor fizice şi comunicarea verbală (Melamed, 1998). Mai sunt aspecte ce ţine de medicaţie care provoacă frici cum ar fi: frica de injecţii, frica de sânge, frica de a fi atins de străini (Ollendick, Hersen, 1998).

Internarea în spital este percepută ca o ruptură majoră din stilul vieţii unui individ. Copiii de vârstă şcolară mica sunt vulnerabili anxietăţii de separare. După cum explică Bricher ( 2000) copii sunt stresaţi din cauza bolii lor, limitarea lor în înţelegerea a ceea ce se întâmplă şi pentru că ei au prea puţin control asupra ceea ce li se întâmplă (Bricher,  2000).

În viaţa de zi cu zi sunt factori determinaţi ai stresului la copii cum ar fi şcoala, relaţiile interpersonale, societatea, sărăcia şi nu în ultimul rând tratamentul medical şi internarea în spital, iar despre consecinţele acestor factori am vorbit mai sus.

Summary

Thus far, most research on childhood stress tends to focus on major or traumatic events as the source of childhood stress. Adults too often seem oblivious to the stress and pressures that mount in the daily lives of their children, particularly the everyday, recurring or ongoing stress that is usually of minor severity. As a result, these everyday stresses are more likely to continue until significant or irreversible damage is done. Too much focus has been placed on the catastrophic and not enough on the mundane sources of stress in a child’s life, which are more common and affect more children. Therefore, more discussion should be directed to the more familiar, though less conspicuous, forms of stress encountered in many of the children in modern society.

Sources of stress in childhood include school, interpersonal relationships, society, poverty, chronic illness, and medical procedures and hospitalization.

Bibliografie

1. Aldwin, C.M., Stress, coping and development, New York: Guilford, 1994.
2. Arnold, L.E., Childhood stress. New York: Wiley, 1990
3. Blonna, R., Coping with stress in a changing world. St. Louis: Mosby, 1996.
4. Bricher, G., Children in the hospital. Pediatric Nursing, 26(3), 277-282, 2000
5. Elkind, D., The hurried child: Growing up too fast too soon. Reading, MA: Addison- Wesley, 1988
6. Goreczny, A.J., & Hersen, M., Handbook of pediatric and adolescent health psychology. Boston: Allyn & Bacon, 1999
7. Johnson, S., Children’s fears in the classroom setting. School Psychology Review, 8, 382- 396, 1979
8. Kaplan, PS., A child’s odyssey. Belmont, CA: Wadsworth, 2000
9. Melamed, B.G., Preparation for medical procedures. Handbook of pediatric psychology and psychiatry , Boston: Allyn & Bacon, 1998
10. Ollendick, T.H., & Hersen, M., Handbook of child psychopathology. New York: Plenum, 1998
11. Payne, S., & Walker, J., Psychology for nurses and the caring professions. Buckingham, England: Open University Press, 1996
12. Rutter, M., Psychosocial adversity and child psychopathology. British Journal of Psychiatry, 174, 480-493, 1999
13. Spielberger, C.D., & Diaz-Guerrero, R., Cross-cultural anxiety. Washington, DC: Hemisphere, 1976
14. Sroufe, L.A., Cooper, R.G., & DeHart, G.B., Child development. New York: McGraw-Hill, 1992
15. Taylor, S.E., Health psychology. Boston: McGraw Hill, 1999
16. Walker, C.E., & Roberts, M.C., Handbook of clinical and childpsychology. New York: Wiley, 1992